Art. 20656. - Art. 206 56 : Scutiri generale - Codul Fiscal din 2003 CODUL FISCAL (Legea nr. 571/2003)

M.Of. 927

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 31 Decembrie 2015
Arată norme de aplicare
Art. 20656: Scutiri generale
(1)Produsele accizabile sunt scutite de plata accizelor dacă sunt destinate utilizării:
a)în contextul relaţiilor diplomatice sau consulare;
b)de către organizaţiile internaţionale recunoscute ca atare de autorităţile publice din România şi de către membrii acestor organizaţii, în limitele şi în condiţiile stabilite prin convenţiile internaţionale privind instituirea acestor organizaţii sau prin acordurile de sediu;
c)de către forţele armate ale oricărui stat parte la Tratatul Atlanticului de Nord, altul decât România, pentru uzul forţelor armate în cauză, pentru personalul civil însoţitor sau pentru aprovizionarea popotelor ori a cantinelor acestora;
d)de către forţele armate ale Regatului Unit staţionate în Cipru în temeiul Tratatului de instituire a Republicii Cipru din 16 august 1960, pentru uzul forţelor armate în cauză, pentru personalul civil însoţitor sau pentru aprovizionarea popotelor ori a cantinelor acestora;
e)pentru consum în cadrul unui acord încheiat cu ţări terţe sau cu organizaţii internaţionale, cu condiţia ca acordul în cauză să fie permis ori autorizat în ceea ce priveşte scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată.
(2)Modalitatea şi condiţiile de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1) vor fi reglementate prin normele metodologice.
(3)Fără a aduce atingere prevederilor art. 20631 alin. (1), produsele accizabile care se deplasează în regim suspensiv de accize către un destinatar în sensul alin. (1) sunt însoţite de certificat de scutire.
(4)Modelul şi conţinutul certificatului de scutire sunt cele stabilite de Comisia Europeană.
(5)Procedura prevăzută la art. 20631-20636 nu se aplică deplasărilor intracomunitare de produse accizabile în regim suspensiv de accize destinate forţelor armate prevăzute la alin. (1) lit. c), dacă acestea sunt reglementate de un regim care se întemeiază direct pe Tratatul Atlanticului de Nord.
(6)Prin excepţie de la prevederile alin. (5), procedura prevăzută la art. 20631-20636 se va aplica deplasărilor de produse accizabile în regim suspensiv de accize destinate forţelor armate prevăzute la alin. (1) lit. c) care au loc exclusiv pe teritoriul naţional sau în baza unui acord încheiat cu un alt stat membru, atunci când deplasarea are loc între teritoriul naţional şi teritoriul acelui stat membru.