Art. 20635. - Art. 206 35 : Proceduri în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil la expediţie - Codul Fiscal din 2003 CODUL FISCAL (Legea nr. 571/2003)

M.Of. 927

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 31 Decembrie 2015
Arată norme de aplicare
Art. 20635: Proceduri în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil la expediţie
(1)Prin excepţie de la prevederile art. 20631 alin. (1), în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil în România, expeditorul din România poate începe o deplasare de produse accizabile în regim suspensiv de accize, în următoarele condiţii:
a)produsele să fie însoţite de un document pe suport hârtie care conţine aceleaşi date ca proiectul de document administrativ electronic prevăzut la art. 20631 alin. (2);
b)să informeze autorităţile competente înainte de începerea deplasării, prin procedura stabilită prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

(2)În cazul în care sistemul informatizat redevine disponibil, expeditorul prezintă un proiect de document administrativ electronic, în conformitate cu art. 20631 alin. (2).
(3)De îndată ce datele cuprinse în documentul administrativ electronic sunt validate, în conformitate cu art. 20631 alin. (3), acest document înlocuieşte documentul pe suport hârtie prevăzut la alin. (1) lit. a). Prevederile art. 20631 alin. (4) şi (5), precum şi cele ale art. 20633 şi 20634 se aplică mutatis mutandis.
(4)Până la momentul validării datelor din documentul administrativ electronic, deplasarea este considerată ca având loc în regim suspensiv de accize, pe baza documentului pe suport hârtie prevăzut la alin. (1) lit. a).
(5)O copie a documentului pe suport hârtie prevăzut la alin. (1) lit. a) se păstrează de expeditor în evidenţele sale.
(6)În cazul în care sistemul informatizat este indisponibil la expediţie, expeditorul comunică informaţiile prevăzute la art. 20631 alin. (10) sau la art. 20632 prin intermediul unor mijloace alternative de comunicare. În acest scop, expeditorul în cauză informează autorităţile competente înaintea modificării destinaţiei sau a divizării deplasării. Prevederile alin. (2)-(5) se aplică mutatis mutandis.