Art. 495. - Art. 495: Procedura de informare - Codul de Procedura Penala din 2010 (LEGEA nr. 135/2010)
M.Of. 486
În vigoare Versiune de la: 11 Noiembrie 2025
Art. 495: Procedura de informare
(1)Procurorul, în cursul urmăririi penale, comunică organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a persoanei juridice, la data dispunerii acestor măsuri, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare.
(2)În cazul instituţiilor care nu sunt supuse condiţiei înregistrării sau autorizării pentru a dobândi personalitate juridică, informarea prevăzută la alin. (1) se face către organul care a înfiinţat acea instituţie.
(3)Organele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt obligate să comunice organului judiciar, în termen de 24 de ore de la data înregistrării, în copie certificată, orice menţiune înregistrată de acestea cu privire la persoana juridică.
(4)Persoana juridică este obligată să comunice organului judiciar, în termen de 24 de ore, intenţia de fuziune, divizare, dizolvare, reorganizare, lichidare sau reducere a capitalului social.
(5)Dispoziţiile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul luării măsurilor preventive faţă de persoana juridică.
(6)După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii, instanţa de executare comunică o copie de pe dispozitivul hotărârii organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice, organului care a înregistrat persoana juridică, organului care a înfiinţat instituţia nesupusă autorizării sau înregistrării, precum şi organelor cu atribuţii de control şi supraveghere a persoanei juridice, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare.
(7)Neîndeplinirea, de îndată sau până la împlinirea termenelor prevăzute, a obligaţiilor prevăzute la alin. (3)-(5) constituie abatere judiciară şi se sancţionează cu amenda judiciară prevăzută la art. 283 alin. (4).
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (1)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (1)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (413)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (413)
- Decizie nr. RJ 65g73d227/2025 din 02-oct-2025, Curtea de Apel Bacau, Infractiuni la regimul silvic (Legea nr.46/2008) (Penal)
- Decizie nr. RJ de2e67286/2024 din 30-mai-2024, Curtea de Apel Craiova, infractiuni de evaziune fiscala (Legea 87/1994, Legea 241/2005) (Penal)
- Decizie nr. RJ g873ed757/2024 din 19-apr-2024, Curtea de Apel Craiova, exercitarea fara drept a unei profesii sau activitati (art.348 NCP) (Penal)