Art. 467. - Art. 467: Cererea de redeschidere a procesului penal - Codul de Procedura Penala din 2010 (LEGEA nr. 135/2010)
M.Of. 486
În vigoare Versiune de la: 11 Noiembrie 2025
Art. 467: Cererea de redeschidere a procesului penal
(1)Cererea de redeschidere a procesului penal poate fi formulată de către persoana judecată în lipsă şi se adresează instanţei care a judecat cauza în primă instanţă.
(2)Când persoana judecată în lipsă este privată de libertate, cererea poate fi depusă la administraţia locului de deţinere, care o va trimite de îndată instanţei competente.
(3)Cererea se formulează în scris şi trebuie motivată cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 466.
(4)Cererea poate fi însoţită de copii de pe înscrisurile de care persoana judecată în lipsă înţelege a se folosi în proces, certificate pentru conformitate cu originalul. Când înscrisurile sunt redactate într-o limbă străină, ele vor fi însoţite de traducere.
(5)În cazul în care cererea nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (3) şi (4), instanţa pune în vedere celui ce a formulat cererea să o completeze până la primul termen de judecată sau, după caz, într-un termen scurt, stabilit de instanţă.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (1654)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (1654)
- Sentinta nr. RJ e948g26g3/2025 din 07-oct-2025, Judecatoria Sinaia, redeschiderea procesului penal (la judecarea in lipsa) (art.466 NCPP) (Penal)
- Sentinta nr. RJ 65g369984/2025 din 25-sept-2025, Judecatoria Sighetu Marmatiei, redeschiderea procesului penal (la judecarea in lipsa) (art.466 NCPP) (Penal)
- Sentinta nr. RJ 3geg6e982/2025 din 11-sept-2025, Judecatoria Radauti, redeschiderea procesului penal (la judecarea in lipsa) (art.466 NCPP) (Penal)