Art. 262. - Art. 262: Dovada de primire şi procesul-verbal de predare a citaţiei - Codul de Procedura Penala din 2010 (LEGEA nr. 135/2010)
M.Of. 486
În vigoare Versiune de la: 11 Noiembrie 2025
Art. 262: Dovada de primire şi procesul-verbal de predare a citaţiei
(2)Ori de câte ori, cu prilejul predării, afişării sau transmiterii electronice a unei citaţii se încheie un proces-verbal, acesta va cuprinde în mod corespunzător şi menţiunile prevăzute la alin. (1). În situaţia în care citarea se realizează prin intermediul poştei electronice sau prin orice alt sistem de mesagerie electronică, la procesul-verbal se ataşează, dacă este posibil, dovada transmiterii acesteia.
(1)Dovada de primire a citaţiei trebuie să cuprindă numărul dosarului, denumirea organului de urmărire penală sau a instanţei care a emis citaţia, numele, prenumele şi calitatea persoanei citate, precum şi data pentru care este citată. De asemenea, trebuie să cuprindă data înmânării citaţiei, numele, prenumele, calitatea şi semnătura celui care înmânează citaţia, certificarea de către acesta a identităţii şi semnăturii persoanei căreia i s-a înmânat citaţia, precum şi arătarea calităţii acesteia.
(2)Ori de câte ori, cu prilejul predării, afişării sau transmiterii electronice a unei citaţii se încheie un proces-verbal, acesta va cuprinde în mod corespunzător şi menţiunile prevăzute la alin. (1). În situaţia în care citarea se realizează prin intermediul poştei electronice sau prin orice alt sistem de mesagerie electronică, la procesul-verbal se ataşează, dacă este posibil, dovada transmiterii acesteia.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (3379)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (3379)
- Decizie nr. RJ 3ge62723g/2025 din 20-oct-2025, Curtea de Apel Bacau, ucidere din culpa (art.192 NCP) (Penal)
- Decizie nr. RJ 65gg73584/2025 din 23-iul-2025, Curtea de Apel Constanta, conducerea unui vehicul fara permis de conducere (art.335 NCP) (Penal)
- Decizie nr. RJ 984236257/2025 din 03-apr-2025, Curtea de Apel Iasi, lovirea sau alte violente (art.193 NCP) (Penal)