Secţiunea 4 - Înlăturarea sau modificarea pedepsei - Codul de Procedura Penala din 2010 (LEGEA nr. 135/2010)
M.Of. 486
În vigoare Versiune de la: 11 Noiembrie 2025
SECŢIUNEA 4:Înlăturarea sau modificarea pedepseiArt. 595: Intervenirea unei legi penale noi sau a unei decizii a Curţii Constituţionale
(1)Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din Codul penal .
*) Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Remus Adrian Borza în Dosarul nr. 3.514/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi de Viorel Popescu în Dosarul nr. 2.499/93/2016 al Tribunalului Ilfov - Secţia penală şi constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu prevede şi decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, este neconstituţională.
(11)Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate, dacă, în urma acestei decizii a Curţii Constituţionale, o faptă determinată nu mai întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni sau forma de vinovăţie cerută de lege pentru existenţa infracţiunii ori dacă respectiva decizie determină reducerea limitei maxime a pedepsei sau a măsurii prevăzute de lege, iar pedeapsa sau măsura care se execută ori urmează a se executa depăşeşte acest maxim.
(2)Aplicarea dispoziţiilor alin. (1) şi (11) se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a persoanei condamnate de către instanţa de executare, iar dacă persoana condamnată se află în executarea pedepsei sau a unei măsuri educative, de către instanţa corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de detenţie.

Art. 596: Amnistia şi graţierea
(1)Aplicarea amnistiei şi a graţierii, atunci când intervin după rămânerea definitivă a hotărârii, se face de către judecătorul delegat cu executarea de la instanţa de executare, iar dacă cel condamnat se află în executarea pedepsei, de către judecătorul delegat cu executarea de la instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.
(2)Judecătorul se pronunţă prin încheiere executorie, dată în camera de consiliu, cu participarea procurorului.
(3)Împotriva încheierii pronunţate potrivit alin. (2) se poate declara contestaţie de către procuror, în termen de 3 zile de la pronunţare. Contestaţia este suspensivă de executare.