Art. 357. - Art. 357: Conţinutul dispozitivului - Codul de Procedura Penala din 1968 CODUL DE PROCEDURA PENALA AL ROMANIEI
M.Of. 78
Ieşit din vigoare Versiune de la: 13 Iunie 2013
Art. 357: Conţinutul dispozitivului
(1)Dispozitivul trebuie să cuprindă datele prevăzute în art. 70 privitoare la persoana inculpatului, soluţia dată de instanţă cu privire la infracţiune, indicându-se, în caz de condamnare, denumirea acesteia şi textul de lege în care se încadrează, iar în caz de achitare sau de încetare a procesului penal, cauza pe care se întemeiază potrivit art. 11, precum şi soluţia dată cu privire la repararea pagubei materiale şi a daunelor morale. Când instanţa face aplicarea art. 867 din Codul penal, dispozitivul va menţiona dacă cel condamnat va executa pedeapsa în unitatea unde îşi desfăşoară activitatea sau la altă unitate. Când instanţa face aplicarea art. 861 din Codul penal, dispozitivul va menţiona măsurile de supraveghere prevăzute în art. 863 alin. 1 din Codul penal, la care trebuie să se supună condamnatul, precum şi obligaţiile stabilite de instanţă potrivit art. 863 alin. 3 din Codul penal.
(1)Dispozitivul trebuie să cuprindă datele prevăzute în art. 70 privitoare la persoana inculpatului, soluţia dată de instanţă cu privire la infracţiune, indicându-se, în caz de condamnare, denumirea acesteia şi textul de lege în care se încadrează, iar în caz de achitare sau de încetare a procesului penal, cauza pe care se întemeiază potrivit art. 11, precum şi soluţia dată cu privire la repararea pagubei materiale şi a daunelor morale. Când instanţa face aplicarea art. 867 din Codul penal, dispozitivul va menţiona dacă cel condamnat va executa pedeapsa în unitatea unde îşi desfăşoară activitatea sau la altă unitate. Când instanţa face aplicarea art. 861 din Codul penal, dispozitivul va menţiona măsurile de supraveghere prevăzute în art. 863 alin. 1 din Codul penal, la care trebuie să se supună condamnatul, precum şi obligaţiile stabilite de instanţă potrivit art. 863 alin. 3 din Codul penal.(2)Dispozitivul trebuie să mai cuprindă, după caz, cele hotărâte de instanţă cu privire la:
a)deducerea reţinerii şi arestării preventive, indicându-se partea din pedeapsă executată în acest mod;
b)măsurile preventive;
c)măsurile asigurătorii;
d)cheltuielile judiciare;
e)restituirea lucrurilor ce nu sunt supuse confiscării;
f)rezolvarea oricărei alte probleme privind justa soluţionare a cauzei.
(3)Când instanţa pronunţă pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii cu executare la locul de muncă, în hotărâre se face menţiune că persoana condamnată este lipsită de drepturile arătate în art. 71 din Codul penal, pe durata prevăzută în acelaşi articol.
(4)Dispozitivul trebuie să cuprindă totdeauna menţiunea că hotărârea este supusă apelului sau, după caz, recursului, cu arătarea termenului în care poate fi exercitat şi menţionarea datei când hotărârea a fost pronunţată şi că pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (1)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (1)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (8548)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (8548)
- Decizie penala nr. RJ 86de53783/2022 din 27-ian-2022, Judecatoria Targu Mures, contestatia la executare (art.598 NCPP) (Penal)
- Decizie nr. RJ ee46d2g27/2022 din 27-ian-2022, Judecatoria Targu Mures, contestatia la executare (art.598 NCPP) (Penal)
- Sentinta nr. 11/2022 din 10-ian-2022, Judecatoria Targu Mures, contestatia la executare (art.598 NCPP) (Penal)