Art. 245. - Art. 245: Dispoziţii complimentare ale ordonanţei - Codul de Procedura Penala din 1968 CODUL DE PROCEDURA PENALA AL ROMANIEI
M.Of. 78
Ieşit din vigoare Versiune de la: 13 Iunie 2013
Art. 245: Dispoziţii complimentare ale ordonanţei
(3)În cazul în care încetarea urmăririi penale priveşte un învinuit sau inculpat arestat, în ordonanţă se va face menţiune şi cu privire la constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive.
(1)Prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale se dispune totodată asupra:
a)revocării măsurilor asigurătorii luate în vederea executării pedepsei amenzii;
c1)sesizării instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris.
a)revocării măsurilor asigurătorii luate în vederea executării pedepsei amenzii;b)confiscării lucrurilor care potrivit art. 118 din Codul penal sunt supuse confiscării speciale şi restituirii celorlalte.
Dacă proprietatea corpurilor delicte şi a celorlalte obiecte care au servit ca mijloace materiale de probă este contestată, ele sunt păstrate de organul de cercetare penală până la hotărârea instanţei civile;
c)măsurilor asigurătorii privind reparaţiile civile şi a restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.
În cazul în care s-a dispus menţinerea măsurilor asigurătorii privind reparaţiile civile, aceste măsuri se vor considera desfiinţate, dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la comunicarea încetării urmăririi penale;
c1)sesizării instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris.d)cheltuielilor judiciare, stabilind cuantumul acestora, cine trebuie să le suporte şi ordonând încasarea lor;
e)restituirii cauţiunii în cazurile prevăzute de lege.
(2)Dacă în cursul urmăririi penale s-a luat vreuna din măsurile de siguranţă arătate în art. 162, se va face menţiune despre aceasta.
(3)În cazul în care încetarea urmăririi penale priveşte un învinuit sau inculpat arestat, în ordonanţă se va face menţiune şi cu privire la constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (5)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (5)
- Decizia 384/2014 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 228 alin. 6 teza a patra şi art. 245 alin. 1 lit. c^1) din Codul de procedură penală din 1968
- Decizia 147/2013 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 245 alin. 1 lit. c^1) din Codul de procedură penală
- Decizia 515/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 245 alin. 1 lit. c^1) din Codul de procedură penală
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (3284)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (3284)
- Decizie nr. RJ g892e359d/2022 din 26-ian-2022, Tribunalul Neamt, plangere impotriva incheierii de carte funciara (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996) (Civil)
- Sentinta nr. 5809/2020 din 19-nov-2020, Judecatoria Targu Jiu, anulare act (Civil)
- Decizie nr. 1582/2020 din 27-iul-2020, Tribunalul Bucuresti, plangere impotriva incheierii de carte funciara (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996) (Civil)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (3)
Articole numărul de obiecte din listă: (3)
- Ordonanţa de încetare a urmăririi penale. Lipsa titlului executoriu. Încuviinţarea executării silite. Nulitate
- Acţiune civilă promovată prin ordonanţă a procurorului. Condiţii de formă
- Act administrativ. Neînceperea urmăririi penale pentru infracţiuni privind falsul în înscrisuri. Instanţa civilă competentă să dispună desfiinţarea înscrisului