Art. 174. - Art. 174: Reprezentarea - Codul de Procedura Penala din 1968 CODUL DE PROCEDURA PENALA AL ROMANIEI

M.Of. 78

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 13 Iunie 2013
Art. 174: Reprezentarea
(1)În cursul judecăţii învinuitul şi inculpatul, precum şi celelalte părţi pot fi reprezentaţi, cu excepţia cazurilor în care prezenţa învinuitului sau inculpatului este obligatorie.
(2)În cazurile în care legea admite reprezentarea învinuitului sau inculpatului, instanţa de judecată, când apreciază necesară prezenţa învinuitului sau inculpatului, dispune aducerea lui.

(3)În cazul în care un număr mare de persoane care nu au interese contrarii s-au constituit parte civilă, acestea pot desemna o persoană care să le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care părţile civile nu şi-au desemnat un reprezentant comun, pentru buna desfăşurare a procesului penal, procurorul sau instanţa de judecată poate desemna, prin rezoluţie, respectiv prin încheiere motivată, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele. Încheierea sau rezoluţia va fi comunicată părţilor civile, care trebuie să încunoştinţeze procurorul sau instanţa de refuzul lor de a fi reprezentaţi prin avocatul desemnat din oficiu.
(4)În cazul în care prin fapta penală s-au adus vătămări unui număr mare de părţi vătămate, constituite sau nu părţi civile, care nu au interese contrarii, acestea pot desemna o persoană care să le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care părţile vătămate nu şi-au desemnat un reprezentant comun, pentru buna desfăşurare a procesului penal, procurorul sau instanţa de judecată poate desemna, prin rezoluţie, respectiv prin încheiere motivată, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele.
(5)Dovada mandatului se va face în condiţiile legii.
(6)În cazurile prevăzute la alin. 3 şi 4, toate actele de procedură comunicate reprezentantului sau de care reprezentantul a luat cunoştinţă sunt prezumate a fi cunoscute de persoanele reprezentate.