Art. 107. - Art. 107: Identificarea şi păstrarea obiectelor - Codul de Procedura Penala din 1968 CODUL DE PROCEDURA PENALA AL ROMANIEI

M.Of. 78

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 13 Iunie 2013
Art. 107: Identificarea şi păstrarea obiectelor
(1)Obiectele sau înscrisurile se prezintă persoanei de la care sunt ridicate şi celor care asistă, pentru a fi recunoscute şi a fi însemnate de către acestea spre neschimbare, după care se etichetează şi se sigilează.
(2)Obiectele care nu pot fi însemnate ori pe care nu se pot aplica etichete şi sigilii se împachetează sau se închid, pe cât posibil laolaltă, după care se aplică sigilii.
(3)Obiectele care nu pot fi ridicate se sechestrează şi se lasă în păstrare fie celui la care se află, fie unui custode.
(4)Probele pentru analiză se iau cel puţin în dublu şi se sigilează. Una din probe se lasă celui de la care se ridică, iar în lipsa acestuia, uneia din persoanele arătate în art. 108 alin. final.