Art. 104. - Art. 104: Procedura percheziţiei - Codul de Procedura Penala din 1968 CODUL DE PROCEDURA PENALA AL ROMANIEI
M.Of. 78
Ieşit din vigoare Versiune de la: 13 Iunie 2013
Art. 104: Procedura percheziţiei
(1)Organul judiciar care urmează a efectua percheziţia este obligat ca, în prealabil, să se legitimeze şi, în cazurile prevăzute de lege, să prezinte autorizaţia dată de judecător.
(3)Aceste operaţiuni se efectuează de organul judiciar în prezenţa unor martori asistenţi.
(5)Este interzisă efectuarea în acelaşi timp cu percheziţia a oricăror acte procedurale în aceeaşi cauză, care prin natura lor împiedică persoana la care se face percheziţia să participe la percheziţie.
(1)Organul judiciar care urmează a efectua percheziţia este obligat ca, în prealabil, să se legitimeze şi, în cazurile prevăzute de lege, să prezinte autorizaţia dată de judecător.(2)Ridicarea de obiecte şi înscrisuri precum şi percheziţia domiciliară se fac în prezenţa persoanei de la care se ridică obiecte ori înscrisuri, sau la care se efectuează percheziţia, iar în lipsa acesteia, în prezenţa unui reprezentant, a unui membru al familiei, sau a unui vecin, având capacitate de exerciţiu.
(3)Aceste operaţiuni se efectuează de organul judiciar în prezenţa unor martori asistenţi.(4)Când persoana la care se face percheziţia este reţinută ori arestată, va fi adusă la percheziţie. În cazul în care nu poate fi adusă, ridicarea de obiecte şi înscrisuri, precum şi percheziţia domiciliară se fac în prezenţa unui reprezentant ori a unui membru de familie, iar în lipsa acestora, a unui vecin, având capacitate de exerciţiu.
(5)Este interzisă efectuarea în acelaşi timp cu percheziţia a oricăror acte procedurale în aceeaşi cauză, care prin natura lor împiedică persoana la care se face percheziţia să participe la percheziţie.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (89)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (89)
- Decizie nr. 46/2016 din 15-mar-2016, Curtea de Apel Timisoara, pretentii (Civil)
- Sentinta nr. 996/2015 din 19-iun-2015, Tribunalul Bucuresti, initiere, constituire de grup infractional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7) (Penal)
- Incheiere nr. 342/2015 din 11-mar-2015, Judecatoria Cluj Napoca, plangere solutii de neurmarire/netrimitere judecata (art.340 NCPP) (Penal)