Secţiunea vi - Procedura prezentării materialului de urmărire penală - Codul de Procedura Penala din 1968 CODUL DE PROCEDURA PENALA AL ROMANIEI

M.Of. 78

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 13 Iunie 2013
SECŢIUNEA VI:Procedura prezentării materialului de urmărire penală
Art. 250: Prezentarea materialului
(1)După punerea în mişcare a acţiunii penale, dacă au fost efectuate toate actele de urmărire necesare, organul de cercetare penală cheamă pe inculpat în faţa sa şi:
a)îi pune în vedere că are dreptul de a lua cunoştinţă de materialul de urmărire penală, arătându-i şi încadrarea juridică a faptei săvârşite;
b)îi asigură posibilitatea de a lua de îndată cunoştinţă de material. Dacă inculpatul nu poate să citească, organul de cercetare penală îi citeşte materialul;
c)îl întreabă, după ce a luat cunoştinţă de materialul de urmărire penală, dacă are de formulat cereri noi sau dacă voieşte să facă declaraţii suplimentare.
Art. 251: Procesul-verbal de prezentare a materialului
(1)Despre aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor prevăzute la art. 250 organul de urmărire penală întocmeşte proces-verbal, în care consemnează şi declaraţiile, cererile şi răspunsurile inculpatului.

Art. 252: Cereri noi formulate de inculpat
(1)Dacă inculpatul a formulat cereri noi în legătură cu urmărirea penală, organul de cercetare penală le examinează de îndată şi dispune prin ordonanţă admiterea sau respingerea lor.
(2)Organul de cercetare dispune prin aceeaşi ordonanţă completarea cercetării penale, atunci când din declaraţiile suplimentare sau din răspunsurile inculpatului rezultă necesitatea completării.
Art. 253: Prezentarea din nou a materialului de urmărire penală
(1)Organul de cercetare penală este obligat să procedeze din nou la prezentarea materialului, dacă a efectuat noi acte de cercetare penală, sau dacă constată că trebuie să fie schimbată încadrarea juridică a faptei.
Art. 254: Cazuri de neprezentare a materialului
(1)Când prezentarea materialului nu a fost posibilă din cauză că inculpatul sau apărătorul său a lipsit în mod nejustificat la chemarea organului de urmărire penală ori refuză în mod nejustificat să ia cunoştinţă de materialul de urmărire penală ori este dispărut, în referatul care se întocmeşte potrivit art. 259 se arată împrejurările concrete din care rezultă cauza împiedicării.

(2)Dacă până la înaintarea dosarului la procuror inculpatul se prezintă, este prins ori adus, se procedează la prezentarea materialului de urmărire penală.