Secţiunea i - Acţiunea penală - Codul de Procedura Penala din 1968 CODUL DE PROCEDURA PENALA AL ROMANIEI

M.Of. 78

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 13 Iunie 2013
SECŢIUNEA I:Acţiunea penală
Art. 9: Obiectul şi exercitarea acţiunii penale
(1)Acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni.
(2)Acţiunea penală se pune în mişcare prin actul de inculpare prevăzut de lege.
(3)Acţiunea penală se poate exercita în tot cursul procesului penal.
Art. 10: Cazurile în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată
(1)Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:
a)fapta nu există;
b)fapta nu este prevăzută de legea penală;
b1)fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni;
c)fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat;
d)faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii;
e)există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei;
f)lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;
g)a intervenit amnistia, prescripţia ori decesul făptuitorului sau, după caz, radierea persoanei juridice atunci când are calitatea de făptuitor;
*) Conform art. III, prevederile privind persoana juridică vor intra în vigoare la data intrării în vigoare a normelor corespunzătoare din Codul penal (n.n.: la data de 12 octombrie 2006, potrivit art. VIII din legea 278/2006)

h)a fost retrasă plângerea prealabilă ori părţile s-au împăcat ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

i)s-a dispus înlocuirea răspunderii penale;
i1)există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;

j)există autoritate de lucru judecat. Împiedicarea produce efecte chiar dacă faptei definitiv judecate i s-ar da o altă încadrare juridică,
(2)În cazul prevăzut la lit. f), acţiunea penală poate fi pusă în mişcare ulterior în condiţii legale.
Art. 11: Clasarea, scoaterea de sub urmărire, încetarea urmăririi penale, achitarea şi încetarea procesului penal
(1)Când se constată existenţa vreunuia din cazurile prevăzute în art. 10:
1.În cursul urmăririi penale procurorul, la propunerea organului de cercetare penală sau din oficiu, dispune:
a)clasarea, când nu există învinuit în cauză;
b)scoaterea de sub urmărire, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e), când există învinuit sau inculpat în cauză;
c)încetarea urmăririi penale, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-h), i1) şi j), când există învinuit sau inculpat în cauză.

2.În cursul judecăţii instanţa pronunţă:
a)achitarea în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e);
b)încetarea procesului penal în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-j).
Art. 12: Sesizarea altor organe decât cele judiciare
(1)În cazurile arătate în art. 10 lit. b), d) şi e), procurorul care dispune clasarea sau scoaterea de sub urmărire, ori instanţa de judecată care pronunţă achitarea, dacă apreciază că fapta ar putea atrage măsuri ori sancţiuni altele decât cele prevăzute de legea penală, sesizează organul competent.
Art. 13: Continuarea procesului penal în caz de amnistie prescripţie sau retragere a plângerii prealabile ori de existenţă a unei cauze de nepedepsire
(1)În caz de amnistie, prescripţie sau retragere a plângerii prealabile, precum şi în cazul existenţei unei cauze de nepedepsire, învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea, procesului penal.

(2)Dacă se constată vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e), procurorul dispune scoaterea de sub urmărire, iar instanţa de judecată pronunţă achitarea.
(3)Dacă nu se constată vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. a)-e), procurorul dispune încetarea urmăririi penale, cu excepţia cazului prevăzut în art. 10 alin. 1 lit. i), iar instanţa de judecată pronunţă încetarea procesului penal.