Art. 186. - Art. 186: Condiţii de acordare a eşalonării la plată - Codul de Procedura Fiscala din 2015 (Legea nr. 207/2015)

M.Of. 547

În vigoare
Versiune de la: 10 Decembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 186: Condiţii de acordare a eşalonării la plată
(1)Pentru acordarea unei eşalonări la plată de către organul fiscal central, debitorul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a)să se afle în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilităţi băneşti şi să aibă capacitate financiară de plată pe perioada de eşalonare la plată. Aceste situaţii se apreciază de organul fiscal competent pe baza programului de restructurare sau de redresare financiară ori a altor informaţii şi/sau documente relevante, prezentate de debitor sau deţinute de organul fiscal;
b)să aibă constituită garanţia potrivit art. 193;
c)să nu se afle în procedura insolvenţei potrivit legii. Debitorul care se află în procedura insolvenţei şi doreşte eşalonarea la plată poate solicita această înlesnire la plată cu condiţia ca până la data emiterii deciziei de eşalonare la plată să iasă din procedura insolvenţei;

d)să nu se afle în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare;
e)[textul din Art. 186, alin. (1), litera E. din titlul VII, capitolul IV, sectiunea 2 a fost abrogat la 03-feb-2022 de Art. I, punctul 17. din Ordonanta 11/2022]
(2)Pe lângă condiţiile prevăzute la alin. (1), debitorul trebuie să aibă depuse toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal. Această condiţie trebuie îndeplinită la data eliberării certificatului de atestare fiscală.
(3)Condiţia prevăzută la alin. (2) se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal.
(31)Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. a), în cazul debitorilor care nu deţin bunuri în proprietate ori cuantumul garanţiilor constituite este mai mic de 50% faţă de cuantumul obligaţiilor fiscale restante ce fac obiectul înlesnirilor la plată, situaţia de dificultate generată de lipsa temporară de disponibilităţi băneşti şi capacitatea financiară de plată pe perioada de eşalonare la plată se menţionează de debitor în cererea depusă potrivit art. 187. Organul fiscal competent verifică şi constată situaţia de dificultate generată de lipsa temporară de disponibilităţi băneşti din informaţiile prezentate de debitor în cerere şi/sau din informaţii şi/sau documente relevante deţinute de organul fiscal.

(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. b), organul fiscal poate acorda eşalonarea la plată dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii prevăzute la alin. (1), în următoarele situaţii:
a)debitorul nu deţine în proprietate bunuri în vederea constituirii de garanţii, caz în care eşalonarea la plată se acordă pe cel mult 6 luni şi penalităţile de întârziere cuprinse în certificatul de atestare fiscală nu se amână la plată şi se includ în eşalonare;
b)debitorul constituie garanţii a căror valoare este mai mică de 50% faţă de cuantumul obligaţiilor fiscale restante ce fac obiectul înlesnirilor la plată, caz în care eşalonarea la plată se acordă pe cel mult 6 luni şi penalităţile de întârziere cuprinse în certificatul de atestare fiscală nu se amână la plată şi se includ în eşalonare;
c)debitorul constituie garanţii a căror valoare este mai mare de 50% faţă de cuantumul obligaţiilor fiscale restante ce fac obiectul înlesnirilor la plată, dar insuficiente faţă de cuantumul garanţiilor prevăzute la art. 193 alin. (13)-(15), caz în care eşalonarea la plată se acordă pe o perioadă de cel mult 5 ani şi penalităţile de întârziere cuprinse în certificatul de atestare fiscală nu se amână la plată şi se includ în eşalonare.