Art. 1371. - Art. 137 1 : Rezultatele controlului antifraudă - Codul de Procedura Fiscala din 2015 (Legea nr. 207/2015)
M.Of. 547
În vigoare
Versiune de la: 10 Decembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 1371: Rezultatele controlului antifraudă
(1)La finalizarea controlului antifraudă se încheie proces-verbal de control, în condiţiile legii. Un exemplar al procesului-verbal de control se comunică contribuabilului/plătitorului.
(2)Procesul-verbal/actul de control prevăzut la alin. (1) constituie mijloc de probă în sensul prevederilor art. 55, inclusiv în situaţia în care în conţinutul său sunt prezentate consecinţele fiscale ale neregulilor constatate.
(3)Contribuabilul/Plătitorul îşi poate exprima punctul de vedere faţă de constatările menţionate în procesul-verbal/actul de control în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicare.
(4)Punctul de vedere al contribuabilului/plătitorului exprimat potrivit alin. (3) se analizează la nivelul Direcţiei generale antifraudă fiscală.
(5)În măsura în care din analiza prevăzută la alin. (4) reiese că este necesară refacerea controlului şi/sau a procesului-verbal/actului de control, după caz, conducătorul structurii dispune măsurile necesare conform celor constatate.
(6)Punctul de vedere al contribuabilului/plătitorului, împreună cu analiza menţionată la alin. (4), va fi avut în vedere de către organele competente.