Art. 120. - Art. 120: Reguli speciale privind competenţa de efectuare a inspecţiei fiscale de către organul fiscal central - Codul de Procedura Fiscala din 2015 (Legea nr. 207/2015)

M.Of. 547

În vigoare
Versiune de la: 10 Decembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 120: Reguli speciale privind competenţa de efectuare a inspecţiei fiscale de către organul fiscal central
(1)În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. se pot constitui, la nivelul aparatului central, structuri care au competenţă în efectuarea inspecţiei fiscale pe întreg teritoriul ţării.
(2)Competenţa de efectuare a inspecţiei fiscale de către organul fiscal central se poate delega altui organ fiscal central, în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(3)În cazul delegării competenţei potrivit alin. (2), organul de inspecţie fiscală căruia i s-a delegat competenţa înştiinţează contribuabilul/plătitorul despre delegarea de competenţă.