Art. 40. - Art. 40: Abţinerea şi recuzarea - Codul de Procedura Fiscala din 2003 Codul de Procedură Fiscală (Ordonanţa nr. 92/2003) - Republicare

M.Of. 513

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 31 Decembrie 2015
Art. 40: Abţinerea şi recuzarea
(1)Funcţionarul public care ştie că se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 39 este obligat să înştiinţeze conducătorul organului fiscal şi să se abţină de la îndeplinirea procedurii.
(2)În cazul în care conflictul de interese se referă la conducătorul organului fiscal, acesta este obligat să înştiinţeze organul ierarhic superior.
(3)Abţinerea se propune de funcţionarul public şi se decide de îndată de conducătorul organului fiscal sau de organul ierarhic superior.
(4)Contribuabilul implicat în procedura în derulare poate solicita recuzarea funcţionarului public aflat în conflict de interese.
(5)Recuzarea funcţionarului public se decide de îndată de către conducătorul organului fiscal sau de organul fiscal ierarhic superior. Decizia prin care se respinge cererea de recuzare poate fi atacată la instanţa judecătorească competentă. Cererea de recuzare nu suspendă procedura de administrare în derulare.