Art. 221. - Art. 221: Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor - Codul de Procedura Fiscala din 2003 Codul de Procedură Fiscală (Ordonanţa nr. 92/2003) - Republicare
M.Of. 513
Ieşit din vigoare Versiune de la: 31 Decembrie 2015
Art. 221: Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor
(2)Sancţiunile contravenţionale prevăzute la art. 219-220 se aplică, după caz, persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în cazul asocierilor şi al altor entităţi fără personalitate juridică, sancţiunile se aplică reprezentanţilor acestora.
(1)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către organele fiscale competente.
(2)Sancţiunile contravenţionale prevăzute la art. 219-220 se aplică, după caz, persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în cazul asocierilor şi al altor entităţi fără personalitate juridică, sancţiunile se aplică reprezentanţilor acestora.(3)Constatarea şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţie potrivit art. 220 se fac de personalul de specialitate din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor şi al unităţilor sale teritoriale, cu excepţia sancţiunii privind suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal, care se dispune de autoritatea fiscală competentă, la propunerea organului de control.
(4)Contravenţiile prevăzute la art. 219 alin. (1) lit. b) se aplică pentru faptele constatate după data intrării în vigoare a prezentului cod.
(5)În cazul aplicării sancţiunii amenzii potrivit art. 219 şi 220, contribuabilul are posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în prezentul cod, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (1)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (524)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (524)
- Decizie nr. 712/2019 din 08-oct-2019, Tribunalul Arad, anulare proces verbal de contraventie (Contencios administrativ si fiscal)
- Decizie nr. 429/2019 din 10-apr-2019, Tribunalul Galati, contestatie la executare (Civil)
- Sentinta nr. 4688/2016 din 21-sept-2016, Judecatoria Arad, anulare proces verbal de contraventie (Contencios administrativ si fiscal)