Secţiunea 6 - Amânarea, suspendarea şi restrângerea executării - Codul de Procedura Civila din 2010 - Republicare

M.Of. 247

În vigoare
Versiune de la: 14 Decembrie 2025
SECŢIUNEA 6:Amânarea, suspendarea şi restrângerea executării
Art. 700: Amânarea executării
(1)În afara altor cazuri prevăzute de lege, executorul judecătoresc nu poate amâna executarea decât dacă procedura de citare sau de întocmire a anunţurilor şi publicaţiilor de vânzare nu a fost îndeplinită sau dacă, la termenul stabilit, executarea nu poate fi efectuată datorită neîndeplinirii de către creditor a obligaţiilor prevăzute la art. 647 alin. (1).
(2)În cazurile prevăzute la alin. (1), amânarea se dispune de executorul judecătoresc prin încheiere.
Art. 701: Suspendarea executării
(1)Executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţă.
(2)Executarea se suspendă şi la cererea creditorului urmăritor de către executorul judecătoresc.
(3)Pe perioada suspendării executării, actele de executare efectuate anterior, măsurile de executare dispuse de instanţa de executare sau de executor, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor şi conturilor bancare, rămân în fiinţă, în afară de cazul în care prin lege sau prin hotărâre judecătorească se dispune altfel.
(4)Actele de executare efectuate în ziua soluţionării cererii având ca obiect suspendarea, fie şi provizorie, a executării silite sunt desfiinţate de drept prin efectul admiterii cererii de suspendare şi a contestaţiei la executare.
(5)După încetarea suspendării, executorul, la cererea părţii interesate, va dispune continuarea executării, în măsura în care actele de executare sau executarea silită însăşi nu au fost desfiinţate de instanţa de judecată ori acestea nu au încetat prin efectul legii.
Art. 702: Restrângerea executării
(1)Când creditorul urmăreşte în acelaşi timp mai multe bunuri mobile sau imobile a căror valoare este vădit excesivă în raport cu creanţa ce urmează a fi satisfăcută, instanţa de executare, la cererea debitorului şi după citarea creditorului, poate să restrângă executarea la anumite bunuri.
(2)Dacă cererea este admisă, instanţa va suspenda executarea celorlalte bunuri.
(3)Executarea suspendată nu va putea fi reluată decât după rămânerea definitivă a proiectului de distribuire a sumelor rezultate din executarea efectuată.