Art. 910. - Art. 910: Domeniu de aplicare - Codul de Procedura Civila din 2010 - Republicare
M.Of. 247
În vigoare Versiune de la: 14 Decembrie 2025
Art. 910: Domeniu de aplicare
(1)Dispoziţiile prezentului capitol sunt aplicabile şi în cazul măsurilor privitoare la minori prevăzute într-un titlu executoriu, cum sunt stabilirea locuinţei minorului, darea în plasament, înapoierea minorului de către persoana care îl ţine fără drept, exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minorul, precum şi alte măsuri prevăzute de lege.
(2)În aceste cazuri, executorul judecătoresc va trimite părintelui sau persoanei la care se află minorul încheierea de încuviinţare a executării împreună cu o somaţie în care îi va comunica acesteia data la care să se prezinte împreună cu minorul la sediul său ori în alt loc stabilit de executor, în vederea preluării acestuia de către creditor, sau, după caz, îi va pune în vedere să permită celuilalt părinte să îşi exercite dreptul de a avea legături personale cu minorul, potrivit programului stabilit în titlul executoriu.
(3)Dacă debitorul nu se va conforma somaţiei executorului, acesta, la cererea creditorului, va sesiza instanţa de executare pentru a se face aplicarea prevederilor art. 906.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (5)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (5)
- Decizia 696/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 910-914 din Codul de procedură civilă
- Decizia 271/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 910 alin. (3) din Codul de procedură civilă
- Decizia 364/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 906 coroborate cu cele ale art. 910-art. 914 din Codul de procedură civilă
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (1853)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (1853)
- Decizie nr. RJ 73d95225g/2025 din 28-oct-2025, Tribunalul Constanta, suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC (Civil)
- Decizie nr. RJ 73d9e5823/2025 din 23-oct-2025, Tribunalul Bucuresti, contestatie la executare (Minori si familie)
- Sentinta nr. RJ 9d27gg362/2025 din 17-oct-2025, Judecatoria Buftea, alte cereri privind executarea silita (Civil)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (20)
Articole numărul de obiecte din listă: (16)
- Dansul părinţilor şi repararea prejudiciului moral în cazul înstrăinării părinteşti
- Consideraţii asupra cheltuielilor de executare silită, a dimensiunii lor şi cenzurarea acestora de către instanţa de control execuţional. aspecte teoretice, practice şi jurisprudenţiale
- Rolul instanţei în executarea silită a hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii referitoare la minori