Art. 88. - Citaţia va cuprinde; - Codul de Procedura Civila din 1865 CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ - Actualizat

Brosura 1

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 31 Ianuarie 2013
Art. 88
(1)Citaţia va cuprinde;
1.numărul şi data emiterii, precum şi numărul dosarului;
2.arătarea anului, lunii, zilei şi orei de înfăţişare;
3.arătarea instanţei şi sediului ei;
4.numele, domiciliul şi calitatea celui citat;
5.numele şi domiciliul părţii potrivnice şi felul pricinii;
51.menţiunea că, prin înmânarea citaţiei, sub semnătură de primire, personal sau prin reprezentant legal sau convenţional, pentru un termen de judecată, cel citat este prezumat că are în cunoştinţă şi termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citaţia i-a fost înmânată;

52.alte menţiuni prevăzute de lege;

6.parafa şefului instanţei, şi semnătura grefierului.
(2)Arătările de la punctele 2, 3, 4 şi 6 sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.