Art. 324. - Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: - Codul de Procedura Civila din 1865 CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ - Actualizat
Brosura 1
Ieşit din vigoare Versiune de la: 31 Ianuarie 2013
Art. 324
(3)Pentru motivele prevăzute la art. 322 pct. 9 şi 10, termenul este de 3 luni de la data publicării hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv a deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(1)Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti:
1.în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi 7 al. 1, de la comunicare a hotărârilor definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 al. 2 de la pronunţarea ultimei hotărâri;
2.în cazul prevăzut de art. 322 pct. 3, de la cel din urmă act de executare;
3.în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea instanţei penale de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului ori de hotărârea care a declarat fals înscrisul. În lipsa unei astfel de hotărâri termenul curge de la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora.
4.în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ori, după caz, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea desfiinţată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
5.în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 6, de la comunicarea hotărârii definitive făcută statului ori celorlalte persoane de drept public sau de utilitate publică, sau de la întoarcerea dispărutului ori de la dobândirea capacităţii; în aceste din urmă două cazuri termenul fiind de 6 luni.
(2)În cazul art. 322 pct. 8 termenul de revizuire este de 15 zile şi se socoteşte de la încetarea împiedicării.
(3)Pentru motivele prevăzute la art. 322 pct. 9 şi 10, termenul este de 3 luni de la data publicării hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv a deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (34)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (34)
- Decizia 194/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 324 alin. 1 pct. 1 cu referire la art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865
- Decizia 746/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 3 din 6 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii
- Decizia 404/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei ''de la comunicarea hotărârilor definitive'' din cuprinsul art. 324 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă din 1865
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (5185)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (5185)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (8)
Comentarii numărul de obiecte din listă: (2)
Articole numărul de obiecte din listă: (6)
- RECURS ÎN INTERESUL LEGII ÎN MATERIE CIVILĂ, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. 3 din 6 martie 2017 în dosarul nr. 23/2016
- Cale extraordinară de atac. Revizuire. Tardivitate invocată în raport de decizia de declinare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
- Drept civil (inclusiv dreptul profesioniştilor operatori economici). Drept procesual civil. Drept administrativ