Secţiunea ii - Chemarea în judecată a altor persoane - Codul de Procedura Civila din 1865 CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ - Actualizat

Brosura 1

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 31 Ianuarie 2013
SECŢIUNEA II:Chemarea în judecată a altor persoane
Art. 57
(1)Oricare din părţi poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.
(2)Cererea făcută de pârât se depune odată cu întâmpinarea. Când întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.
(3)Cererea făcută de reclamant se depune cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor înaintea primei instanţe.
(4)Cererea va fi motivată şi se va comunica atât celui chemat, cât şi părţii potrivnice. La exemplarul cererii destinat celui chemat se vor alătura copii de pe cererea de chemare în judecată, întâmpinare şi de pe înscrisurile de la dosar.
Art. 58
Cel chemat în judecată dobândeşte calitatea de intervenient în interes propriu, iar hotărârea îi va fi opozabilă.
Art. 59
(1)În cazul prevăzut de art. 58, când pârâtul chemat în judecată pentru o datorie bănească recunoaşte datoria şi declară că voieşte să o execute faţă de cel care îşi va stabili judecătoreşte dreptul, el va fi scos din judecată dacă depune suma datorată.
(2)În acest caz, judecata va urma numai între partea reclamantă şi cel chemat în judecată.