Art. 2658. - Art. 2658: Domeniul de aplicare - Codul Civil din 2009 (Legea nr. 287/2009) - Republicare
M.Of. 505
În vigoare Versiune de la: 12 Noiembrie 2024 până la: 18 Decembrie 2025
Art. 2658: Domeniul de aplicare
Legea statului unde cecul este plătibil determină îndeosebi:
a)dacă titlul trebuie tras la vedere sau dacă poate fi tras la un anumit termen de la vedere, precum şi efectele postdatării;
b)termenul de prezentare;
c)dacă cecul poate fi acceptat, certificat, confirmat sau vizat şi care sunt efectele produse de aceste menţiuni;
d)dacă posesorul poate cere şi dacă este obligat să primească o plată parţială;
e)dacă cecul poate fi barat sau poate să cuprindă clauza "plătibil în cont" ori o expresie echivalentă şi care sunt efectele acestei barări, clauze sau expresii echivalente;
f)dacă posesorul are drepturi speciale asupra provizionului şi care este natura lor;
g)dacă trăgătorul poate să revoce cecul sau să facă opoziţie la plata acestuia;
h)măsurile care pot fi luate în caz de pierdere sau de furt al cecului;
i)dacă un protest sau o constatare echivalentă este necesară pentru conservarea dreptului de regres împotriva giranţilor, trăgătorului şi celorlalţi obligaţi.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (12)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (12)
- Sentinta nr. RJ 6255d2g7e/2022 din 22-dec-2022, Tribunalul pentru Minori si Familie Brasov, exequator(recunoasterea inscrisurilor si hotararilor straine) (Minori si familie)
- Sentinta nr. 3370/2018 din 26-mar-2018, Judecatoria Bucuresti Sectorul 3, contestatie la executare (Civil)
- Decizie nr. 823/2015 din 23-oct-2015, Tribunalul Timis, alte cereri (Litigii cu profesionistii)