Art. 1045. - Art. 1045: Autentificarea în situaţii particulare - Codul Civil din 2009 (Legea nr. 287/2009) - Republicare
M.Of. 505
În vigoare Versiune de la: 12 Noiembrie 2024
Art. 1045: Autentificarea în situaţii particulare
(1)În cazul acelora care, din pricina infirmităţii, a bolii sau din orice alte cauze, nu pot semna, notarul public, îndeplinind actul, va face menţiune despre această împrejurare în încheierea pe care o întocmeşte, menţiunea astfel făcută ţinând loc de semnătură. Menţiunea va fi citită testatorului de către notar, în prezenţa a 2 martori, această formalitate suplinind absenţa semnăturii testatorului.
(2)Declaraţia de voinţă a surdului, mutului sau surdomutului, ştiutori de carte, se va da în scris în faţa notarului public, prin înscrierea de către parte, înaintea semnăturii, a menţiunii "consimt la prezentul act, pe care l-am citit".
(3)Dacă surdul, mutul sau surdomutul este, din orice motiv, în imposibilitate de a scrie, declaraţia de voinţă se va lua prin interpret, dispoziţiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.
(4)Pentru a lua consimţământul unui nevăzător, notarul public va întreba dacă a auzit bine când i s-a citit cuprinsul testamentului, consemnând aceasta în încheierea de autentificare.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (470)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (470)
- Sentinta nr. RJ e94ed2783/2025 din 14-aug-2025, Judecatoria Bucuresti Sectorul 1, anulare act (Civil)
- Sentinta nr. RJ 7292639d5/2024 din 29-mai-2024, Judecatoria Baia Mare, contestatie la executare (Litigii cu profesionistii)
- Sentinta nr. RJ 727ege652/2023 din 10-apr-2023, Judecatoria Alexandria, evacuare (Civil)