Secţiunea 1 - Dispoziţii generale - Codul Civil din 2009 (Legea nr. 287/2009) - Republicare
M.Of. 505
În vigoare Versiune de la: 12 Noiembrie 2024
SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale
Art. 2280: Noţiunea
Fideiusiunea este contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă faţă de cealaltă parte, care are într-un alt raport obligaţional calitatea de creditor, să execute, cu titlu gratuit sau în schimbul unei remuneraţii, obligaţia debitorului dacă acesta din urmă nu o execută.
Art. 2281: Fideiusiunea obligatorie
Fideiusiunea poate fi impusă de lege sau dispusă de instanţa judecătorească.
Art. 2282: Forma fideiusiunii
Fideiusiunea nu se prezumă, ea trebuie asumată în mod expres printr-un înscris, autentic sau sub semnătură privată, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Art. 2283: Consimţământul debitorului principal
Fideiusiunea poate fi contractată fără ştiinţa şi chiar împotriva voinţei debitorului principal.
Art. 2284: Beneficiarul fideiusiunii
Fideiusiunea se poate constitui pentru a garanta obligaţia unui alt fideiusor.
Art. 2285: Condiţiile pentru a deveni fideiusor
(1)Debitorul care este obligat să constituie o fideiusiune trebuie să prezinte o persoană capabilă de a se obliga, care are şi menţine în România bunuri suficiente pentru a satisface creanţa şi care domiciliază în România. Dacă vreuna dintre aceste condiţii nu este îndeplinită, debitorul trebuie să prezinte un alt fideiusor.
(2)Aceste reguli nu se aplică atunci când creditorul a cerut ca fideiusor o anumită persoană.
Art. 2286: Substituirea fideiusiunii legale sau judiciare
Debitorul care este ţinut să constituie o fideiusiune legală sau judiciară poate oferi în locul acesteia o altă garanţie, considerată suficientă.
Art. 2287: Litigiile cu privire la caracterul suficient al fideiusiunii
Litigiile cu privire la caracterul suficient al bunurilor fideiusorului sau al garanţiei oferite în locul fideiusiunii sunt soluţionate de instanţă, pe cale de ordonanţă preşedinţială.
Art. 2288: Obligaţia principală
(1)Fideiusiunea nu poate exista decât pentru o obligaţie valabilă.
(2)Se pot însă garanta prin fideiusiune obligaţii naturale, precum şi cele de care debitorul principal se poate libera invocând incapacitatea sa, dacă fideiusorul cunoştea aceste împrejurări.
(3)De asemenea, fideiusiunea poate fi constituită pentru o datorie viitoare sau condiţională.
Art. 2289: Limitele fideiusiunii
(1)Fideiusiunea nu poate fi extinsă peste limitele în care a fost contractată.
(2)Fideiusiunea care depăşeşte ceea ce este datorat de debitorul principal sau care este contractată în condiţii mai oneroase nu este valabilă decât în limita obligaţiei principale.
Art. 2290: Întinderea fideiusiunii
(1)În lipsa unei stipulaţii contrare, fideiusiunea unei obligaţii principale se întinde la toate accesoriile acesteia, chiar şi la cheltuielile ulterioare notificării făcute fideiusorului şi la cheltuielile aferente cererii de chemare în judecată a acestuia.
(2)Fideiusorul datorează cheltuielile de judecată şi de executare silită avansate de creditor în cadrul procedurilor îndreptate împotriva debitorului principal numai în cazul în care creditorul l-a înştiinţat din timp.
Art. 2291: Fideiusiunea parţială
Fideiusiunea poate fi contractată pentru o parte din obligaţia principală sau în condiţii mai puţin oneroase.
Art. 2292: Fideiusiunea asimilată
În cazul în care o parte se angajează faţă de o altă parte să acorde un împrumut unui terţ, creditorul acestui angajament este considerat fideiusor al obligaţiei de restituire a împrumutului.