Secţiunea 4 - Donaţiile făcute viitorilor soţi în vederea căsătoriei şi donaţiile între soţi - Codul Civil din 2009 (Legea nr. 287/2009) - Republicare

M.Of. 505

În vigoare
Versiune de la: 12 Noiembrie 2024 până la: 18 Decembrie 2025
SECŢIUNEA 4:Donaţiile făcute viitorilor soţi în vederea căsătoriei şi donaţiile între soţi
Art. 1030: Caducitatea donaţiilor
Donaţiile făcute viitorilor soţi sau unuia dintre ei, sub condiţia încheierii căsătoriei, nu produc efecte în cazul în care căsătoria nu se încheie.
Art. 1031: Revocabilitatea donaţiei între soţi
Orice donaţie încheiată între soţi este revocabilă numai în timpul căsătoriei.
Art. 1032: Nulitatea donaţiei între soţi
Nulitatea căsătoriei atrage nulitatea relativă a donaţiei făcute soţului de rea-credinţă.
Art. 1033: Donaţiile simulate
(1)Este lovită de nulitate orice simulaţie în care donaţia reprezintă contractul secret în scopul de a eluda revocabilitatea donaţiilor între soţi.
(2)Este prezumată persoană interpusă, până la proba contrară, orice rudă a donatarului la a cărei moştenire acesta ar avea vocaţie în momentul donaţiei şi care nu a rezultat din căsătoria cu donatorul.