Secţiunea 4 - Dreptul de folosinţă cu titlu gratuit - Codul Civil din 2009 (Legea nr. 287/2009) - Republicare

M.Of. 505

În vigoare
Versiune de la: 12 Noiembrie 2024
SECŢIUNEA 4:Dreptul de folosinţă cu titlu gratuit
Art. 874: Conţinutul şi limitele dreptului de folosinţă cu titlu gratuit
(1)Dreptul de folosinţă asupra bunurilor proprietate publică se acordă, cu titlu gratuit, pe termen limitat, în favoarea instituţiilor de utilitate publică.
(2)În lipsa unor dispoziţii contrare în actul de constituire, titularul nu beneficiază de fructele civile ale bunului.
(3)Dispoziţiile privind constituirea şi încetarea dreptului de administrare se aplică în mod corespunzător.
Art. 875: Apărarea dreptului de folosinţă cu titlu gratuit
(1)Apărarea în justiţie a dreptului de folosinţă cu titlu gratuit revine titularului dreptului.
(2)Dispoziţiile art. 696 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.