Secţiunea i - Despre înscrisuri - Codul Civil din 1864 CODUL CIVIL, actualizat pana in 1997

Brosura

Ieşit din vigoare

Versiune de la: 20 Aprilie 2012

Secţiunea I:Despre înscrisuri

Subsecţiunea 1:§1. Despre titlul autentic

Actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnităţile cerute de lege, de un funcţionar public, care are drept de a funcţiona în locul unde actul s-a făcut.

Art. 1172

Actul care nu poate fi autentic din cauza necompetenţei sau a necapacităţii funcţionarului, sau din lipsă de forme, este valabil ca scriptură sub semnătură privată, dacă s-a iscălit de părţile contractante.

Art. 1173

(1)Actul autentic are deplină credinţă în privirea oricărei persoane despre dispoziţiile şi convenţiile ce constată.

(2)Executarea actului autentic, care este învestit cu formula executorie, va fi suspendată prin punerea în acuzaţie, când se intentează o acţiune criminală în contra pretinsului autor al actului. Iar când în cursul unei instanţe civile actul se atacă de fals, tribunalele pot, după împrejurări, a suspenda provizoriu executarea actului (C. civ., 653, 969, 974).

Art. 1174

(1)Actul cel autentic sau cel sub semnătură privată are tot efectul între părţi despre drepturile şi obligaţiile ce constată, precum şi despre aceea ce este menţionat în act, peste obiectul principal al convenţiei, când menţionarea are un raport oarecare cu acest obiect.

(2)Dar menţionările care au de obiect un fapt cu totul străin de acela al convenţiei, nu pot servi decât numai la un început de dovadă (C. civ., 1171, 1176, 1197).

Art. 1175

[textul din Art. 1175 din cartea III, titlul III, capitolul IX, sectiunea I, subsectiunea 1 a fost abrogat la 01-oct-2011 de Art. III, punctul 3. din Ordonanta urgenta 79/2011]

Subsecţiunea 2:§2. Despre actele sub semnătură privată

Art. 1176

Actul sub semnătură privată, recunoscut de acela cărui se opune, sau privit, după lege, ca recunoscut, are acelaşi efect ca actul autentic, între acei care l-au subscris şi între cei care reprezintă drepturile lor (C. civ., 969, 1173 şi urm., 1191, 1294).

Art. 1177

(1)Acela cărui se opune un act sub semnătură privată este dator a-l recunoaşte sau a tăgădui curat scriptura sau subsemnătura sa.

(2)Moştenitorii săi sau cei care reprezintă drepturile aceluia al căruia se pretinde că ar fi actul pot declara că nu cunosc scriptura sau subsemnătura autorului lor (C. civ., 653, 1178).

Art. 1178

Când cineva nu recunoaşte scriptura şi subsemnătura sa, sau când succesorii săi declară că nu le cunosc, atunci justiţia ordonă verificarea actului.

Art. 1179

(1)Actele sub semnătură privată, care cuprind convenţii sinalagmatice, nu sunt valabile dacă nu s-au făcut în atâtea exemplare originale câte sunt părţi cu interes contrar. Este de ajuns un singur exemplar original pentru toate persoanele care au acelaşi interes.

(2)Fiecare exemplar trebuie să facă menţiune de numărul originalelor ce s-au făcut.

(3)Cu toate acestea, lipsa de menţiune că originalele s-au făcut în număr îndoit, întreit şi celelalte, nu poate fi opusă de acela care a executat din parte-i convenţia constatată prin act (C. civ., 1190).

Art. 1180

(1)Actul sub semnătură privată, prin care o parte, se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani sau o câtime oarecare, trebuie să fie scris în întregul lui de acela care l-a subscris, sau cel puţin acesta, înainte de a subsemna, să adauge la finele actului cuvintele bun şi aprobat, arătând totdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor şi apoi să iscălească.

(2)Nu sunt supuşi la această regulă comercianţii, industrialii^, plugarii, vierii, slugile şi oamenii care muncesc cu ziua (C. civ., 944, 1181).

Art. 1181

Când suma arătată în act este deosebită de aceea ce este arătată în bun, obligaţia se prezumă că este pentru suma cea mai mică, chiar când actul precum şi bunul sunt scrise în întreg de mâna aceluia care s-a obligat, afară numai de nu se va proba în care parte este greşeala (C. civ., 983, 1180, 1200, 1202).

Art. 1182

Data scripturii private nu face credinţă în contra persoanelor a treia interesate, decât din ziua în care s-a înfăţişat la o dregătorie publică^, din ziua în care s-a înscris într-un registru public^, din ziua morţii aceluia sau unuia din acei care l-au subscris, sau din ziua în care va fi fost trecut fie şi în prescurtare în acte făcute de ofiţeri publici^, precum procese-verbale pentru punerea peceţii sau pentru facerea de inventare.

Art. 1183

Registrele comercianţilor nu fac credinţă despre vânzările ce cuprind în contra persoanelor necomerciante. Dar judecătorul poate da jurământ la una sau la alta din părţi (C. civ., 1184).

Art. 1184

Registrele comercianţilor se cred în contra lor, dar cel care voieşte a profita de ele nu poate despărţi cuprinderea lor, lăsând aceea ce poate a-i fi contrar (C. civ., 1183, 1206).

Art. 1185

Registrele, cărţile sau hârtiile domestice nu fac credinţă în favoarea acelui care le-a scris, dar au putere în contra lui:

1.când cuprind curat primirea unei plăţi;

2.când cuprind menţiunea expresă că nota sau scrierea din ele s-a făcut ca să ţină loc de titlu în favoarea creditorului (C. civ., 1198).

Art. 1186

(1)Orice adnotaţie făcuta de creditor în josul, pe marginea, sau pe dosul unui titlu de creanţă, este crezută, cu toate că nu este subsemnată nici datată de el, când tinde a proba liberaţiunea debitorului.

(2)Aceeaşi putere doveditoare are şi scriptura făcută de creditor pe dosul, marginea sau în josul duplicatului unui act sau chitanţă, dar numai când duplicatul va fi în mâinile debitorului.

Subsecţiunea 3:§3. Despre răboaje

Art. 1187

Răboajele, când crestăturile după amândouă bucăţile sunt egale şi corelative, sunt un mijloc de probare între persoanele care au obicei de a se servi cu un asemenea mijloc de probaţiune.

Subsecţiunea 4:§4. Despre copiile titlurilor autentice

Art. 1188

(1)Când originalul există, copia legalizată nu poate face credinţă decât despre ceea ce cuprinde în original, înfăţişarea cărui se poate cere totdeauna.

(2)Când originalul nu există, copiile legalizate de ofiţerii publici competenţi se cred, după distincţiile următoare:

1.copiile scoase din ordinea magistratului^, părţile fiind faţă sau chemate, cu formele legale, precum şi copiile scoase fără intervenţia magistratului, dar de faţă cu părţile care au asistat de bună voia lor, au aceiaşi credinţă ca şi titlurile originale;

2.copiile care se vor fi dat de ofiţerii publici competenţi, fără intervenţia magistratului sau consimţământul părţilor, fac asemenea credinţă după 30 de ani, socotiţi din ziua în care s-au dat aceste copii. Când asemenea copii vor fi date de mai puţin de 30 de ani, nu fac decât un început de dovadă;

3.copiile legalizate de un ofiţer public necompetent nu pot face decât un simplu început de dovadă;

4.copiile copiilor nu au nicio putere probatoare.

Subsecţiunea 5:§5. Despre acte recognitive

Art. 1189

(1)Actul de recunoaşterea unei datorii constatate prin un titlu precedent nu face probă despre datorie şi nu dispensă pe creditor de a prezenta titlul original decât în următoarele cazuri;

1.când actul de recunoaştere cuprinde cauza şi obiectul datoriei, precum şi data titlului primordial, sau

2.când actul recognitiv, având o dată de 30 ani, este ajutat de posesiune şi de unul sau mai multe acte de recunoaştere conforme cu dânsul.

(2)Actul recognitiv, în cele două cazuri menţionate, nu poate avea niciun efect despre ceea ce cuprinde mai mult decât titlul primordial, sau despre ceea ce nu este în asemănare cu acest titlu (C. civ., 628, 1188, 1190 şi urm., 1846, 1893).

Subsecţiunea 6:§6. Despre actele confirmative

Art. 1190

Actul de confirmarea sau ratificarea unei obligaţii, în contra cărei legea admite acţiunea în nulitate, nu este valabil, decât atunci când cuprinde obiectul, cauza şi natura obligaţiei, şi când face menţiune de motivul acţiunii în nulitate, precum şi despre intenţia de a repara viciul pe care se întemeia acea acţiune. (C. civ., 959, 1163, 1173, 1546, 1843).