Nou Art. 49. - Art. 49: Publicitatea şi răspunderea disciplinară - Cod din 2025 de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România

M.Of. 1141

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 10 Decembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 49: Publicitatea şi răspunderea disciplinară
(1)Publicitatea realizată cu încălcarea regulilor prevăzute în prezentul cod sau cu acordarea de garanţii privind rezultatul actului medical constituie abatere disciplinară.
(2)Colegiul teritorial al medicilor poate solicita medicului sau formei de exercitare a profesiei să efectueze modificările necesare în cazul în care mijlocul de publicitate utilizat sau garanţiile oferite nu respectă prevederile prezentului cod sau deciziile Consiliului naţional al CMR.
(3)Repetarea abaterii disciplinare sau neconformarea cu deciziile colegiului teritorial emise în conformitate cu alin. (2) constituie o circumstanţă agravantă, care va fi luată în considerare la aplicarea sancţiunii.
(4)În cazul încălcării obligaţiilor stabilite în baza legii, de prezentul cod şi prin deciziile organelor de conducere ale CMR în sarcina formelor de exercitare a profesiei şi a altor furnizori de servicii medicale, răspund disciplinar medicul titular sau asociat al formei de exercitare a profesiei sau, după caz, medicul administrator ori membri ai consiliului de administraţie.
(5)Prevederile privind desfăşurarea publicităţii, conţinutul materialului publicitar şi garanţiile cuprinse în prezentul cod sunt aplicabile medicilor, formelor de exercitare a profesiei şi tuturor unităţilor şi instituţiilor în cadrul cărora medicul desfăşoară activităţi profesionale.