Secţiunea 1 - Modificări privind situaţia profesională - Cod Deontologic din 2021 al medicului stomatolog
M.Of. 833
În vigoare Versiune de la: 1 Iulie 2025
SECŢIUNEA 1:Modificări privind situaţia profesională
Art. 23
(1)Medicul stomatolog are obligaţia de a informa colegiul teritorial în care este înscris cu privire la orice modificare privind situaţia profesională, inclusiv în ceea ce priveşte titlurile sau competenţele dobândite sau recunoscute în condiţiile legii, locul şi modalitatea de exercitare a profesiei, domiciliul sau, după caz, reşedinţa, în termen de 30 de zile de la data când a intervenit modificarea.
(2)Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi în situaţia în care medicul stomatolog exercită profesia în străinătate, cu caracter permanent sau temporar.
Art. 24
(1)În situaţia modificării locului principal de exercitare a profesiei şi a domiciliului ori, după caz, a reşedinţei pe raza altui colegiu teritorial decât cel în care este înscris, medicul stomatolog trebuie să solicite transferul în condiţiile stabilite de Consiliul naţional, în termen de 30 de zile de la data când a intervenit modificarea.
(2)Reprezintă loc principal de exercitare a profesiei sediul formei de exercitare a profesiei al cărei titular sau asociat este şi în cadrul căreia îşi exercită cu preponderenţă activitatea profesională, în cazul medicului stomatolog cu practică independentă, respectiv localitatea în care îşi exercită funcţia de bază, stabilită în condiţiile legii, în cazul medicului stomatolog care exercită profesia în regim salarial.
Art. 25
(1)În situaţia în care medicul stomatolog înscris într-un colegiu teritorial exercită profesia şi pe raza altui colegiu teritorial, trebuie notificat acest colegiu.
(2)Notificarea colegiului teritorial pe raza căruia îşi exercită profesia medicul stomatolog înscris în alt colegiu teritorial se efectuează, în condiţiile stabilite de Consiliul naţional, de furnizorul de servicii medicale în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea medicul stomatolog.
(3)Încălcarea obligaţiei prevăzute la alin. (1) reprezintă abatere disciplinară gravă.