Art. 61. - Cod Deontologic din 2021 al medicului stomatolog
M.Of. 833
În vigoare Versiune de la: 1 Iulie 2025
Art. 61
(1)Medicul stomatolog nu se va pronunţa cu privire la actele medicale efectuate de un confrate.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în situaţia în care ia cunoştinţă despre acte sau fapte care, în opinia sa, ar putea constitui erori profesionale în măsură să pună în pericol sănătatea pacientului, medicul stomatolog va informa prin scrisoare medicală medicul stomatolog care a săvârşit fapta, dacă acesta este cunoscut.
(3)Dacă eroarea nu este corectată ori apreciază că nu s-au întreprins toate măsurile adecvate, medicul stomatolog va sesiza în mod cât mai detaliat organismele corpului profesional şi, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege, nu va face publice datele.
(4)Prevederile alin. (1)-(3) nu sunt aplicabile în cazul medicului stomatolog învestit cu soluţionarea unei sesizări sau desemnat să îşi exprime opinia în cadrul procedurilor disciplinare sau al unei expertize, în condiţiile legii sau ale regulamentelor profesiei.