Art. 26. - Cod Deontologic din 2021 al medicului stomatolog

M.Of. 833

În vigoare
Versiune de la: 1 Iulie 2025
Art. 26
(1)Medicul stomatolog care îşi întrerupe activitatea profesională sau se află într-o situaţie de incompatibilitate pe o perioadă mai mare de 5 ani este obligat să urmeze un program de pregătire profesională sub forma unui stagiu practic cu durata de 6 luni, respectiv de 1 an dacă perioada este mai mare de 10 ani.
(2)Desfăşurarea stagiului se realizează în baza unui contract de stagiu în care sunt stabilite condiţiile de colaborare, delegarea sarcinilor şi definirea responsabilităţilor, care va fi notificat colegiului teritorial pe raza căruia se desfăşoară activitatea de pregătire profesională.
(3)Pe parcursul desfăşurării stagiului, activităţile profesionale se desfăşoară sub supravegherea medicului stomatolog coordonator.
(4)Procedura privind modalităţile şi condiţiile de verificare şi atestare a nivelului profesional, precum şi modelul contractului de stagiu se stabilesc de Consiliul naţional, conform prevederilor prezentului cod deontologic şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al CMSR.