Este interzisă eliberarea pentru bolnav a unor certificate de complezenţă sau a unor rapoarte tendenţioase. Orice act medical va oglindi realitatea obiectivă.
Medicul poate emite certificate, atestate şi documente permise de lege, pe baza propriilor sale constatări şi a examenelor necesare în acest scop. Este interzis ca informaţiile medicale să fie prezentate deformat sau ascunse. Documentele medicale vor respecta forma prevăzută de lege. Documentele medicale nu trebuie să conţină mai multe date decât este necesar scopului pentru care acestea sunt întocmite şi eliberate.