Circulara 21/1996 privind punerea in circulatie a unei bancnote cu valoare nominala de 50.000 lei

M.Of. 206

În vigoare
Versiune de la: 30 August 1996
Circulara 21/1996 privind punerea in circulatie a unei bancnote cu valoare nominala de 50.000 lei
Dată act: 28-aug-1996
Emitent: Banca Nationala a Romaniei
În conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1991, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, începând cu data de 20 noiembrie 1996, o bancnotă cu valoare nominală de 50.000 lei.
Bancnota cu valoare nominală de 50.000 lei are următoarele caracteristici:
- dimensiuni: 155 x 70 mm, cu o toleranţă de +/- 1 mm;
- imprimată pe hârtie specială, în masa căreia este inclus un filigran ce reproduce portretul lui George Enescu şi un fir de siguranţă complet încorporat;
- culoarea dominantă a bancnotei, faţă-verso: albastru-violet;
- pe faţa bancnotei sunt imprimate stema României, denumirea băncii centrale emitente "BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI", portretul compozitorului George Enescu şi un element decorativ floral ca elemente grafice reprezentative; tot pe faţă sunt imprimate valoarea nominală în cifre şi în litere, sigla Băncii Naţionale a României, semnăturile guvernatorului şi a casierului central, anul emisiunii "1996";
- pe verso sunt imprimate imaginea Sfinxului din Munţii Bucegi alături de o serie de simboluri muzicale, între care, un fragment din partitura operei Oedip Rege; apar, totodată, valoarea nominală în cifre şi în litere, denumirea şi sigla Băncii Naţionale a României, seria şi numărul bancnotei, textul "FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGILOR".
În scopul protecţiei împotriva contrafacerilor, bancnota include, între altele, următoarele elemente de siguranţă:
- imprimarea înaltă - "în relief" - detectabilă prin palpare, a următoarelor elemente imprimate pe faţa bancnotei: textul "BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI "; valoarea în cifre "50.000" lei şi, respectiv, în litere "CINCIZECI MII LEI "; portretul lui George Enescu;
- filigranul centrat - reprezentând portretul lui George Enescu -, imaginea "în oglindă" - a portretului imprimat pe faţa bancnotei, vizibil la privirea în contralumină;
- firul de siguranţă încorporat, aflat în zona centrală a bancnotei, este imprimat cu textul continuu "BNR 50.000", vizibil la privirea în contralumină;
- imaginea latentă, aflată pe faţa bancnotei, în zona centrală, lângă portret, pe fundalul de culoare roz; la privirea directă a bancnotei apare conturul unei viori, pentru ca la schimbarea unghiului de privire, pe verticala imaginii respective, să apară iniţialele BNR;
- simbol de contrapunere faţă-verso: imaginea incompletă, "spartă" a trei chei muzicale, aflată pe faţa bancnotei, sus, sub denumirea băncii emitente; imaginea "se completează" doar la privirea în contralumină, prin suprapunerea perfectă cu imaginea de pe verso;
- semn pentru nevăzători: pe faţa bancnotei, în partea stângă, jos, deasupra cifrei de 50.000, este imprimat în relief un cerc cu diametrul de 5 mm, destinat identificării bancnotei de către nevăzători, prin palpare.
Pe lângă aceste elemente, bancnota prezintă, suplimentar, o serie de elemente de siguranţă, vizibile cu echipamente speciale, respectiv:
- firul microimprimat încorporat în masa hârtiei are 1,4 mm lăţime şi prezintă fluorescenţă roşie în lumină ultra-violetă;
- liniatura specială antiscaner şi anticopiere:
- pe faţa bancnotei, în zona filigranului, liniatură foarte fină, uniformă, în culoarea albastru-deschis;
- pe versoul bancnotei, în zona filigranului, caroiaj de linii uniforme sub formă de mici hexagoane de culoare albastru-deschis;
- microtext "BNR" continuu - în interiorul cifrei 50.000 şi, respectiv, BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI - pe fundalul portretului, ambele aflate pe faţa bancnotei;
- imprimare forescentă în UV: gen timbru, cu conţinutul "BNR 50.000" pe versoul bancnotei.
Grafica acestei bancnote este protejată prin înregistrare la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci din România.
Orice reproducere a acesteia, parţială sau integrală, în scop publicitar, de informare sau în alte scopuri comerciale, se va face cu acordul scris prealabil al Băncii Naţionale a României.
Falsificarea sau tentativa de falsificare se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi cu interzicerea unor drepturi, conform art. 282 din Codul penal.
Scoaterea din ţară a bancnotelor cu valoare nominală de 50.000 lei, emisiunea 1996, este interzisă.
Punerea în circulaţie a bancnotei cu valoare nominală de 50.000 lei se va face atât cu ocazia efectuării plăţilor, cât şi la cerere, prin ghişeele de plăţi, în condiţiile prevăzute la pct. 2 din anexa nr. 6 la Normele metodologice nr. 31/1993 privind operaţiunile de casă în unităţile Băncii Naţionale a României.
-****-

GUVERNATORUL BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI,

MUGUR ISĂRESCU

Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 206 din data de 30 august 1996