Capitolul 87 - VEHICULE TERESTRE, ALTELE DECÂT MATERIALUL RULANT DE CALE FERATĂ ŞI TRAMVAI; PĂRŢI ŞI ACCESORII ALE ACESTORA - Actul XVII/2003 reprezentând denumirea şi clasificarea mărfurilor şi taxele vamale aferente acestora din SECŢIUNEA XVII a Tarifului Vamal de import al României

M.Of. 928 bis

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2004
CAPITOLUL 87:VEHICULE TERESTRE, ALTELE DECÂT MATERIALUL RULANT DE CALE FERATĂ ŞI TRAMVAI; PĂRŢI ŞI ACCESORII ALE ACESTORA
(1)Note de Capitol
1.Capitolul nu cuprinde vehiculele concepute pentru a circula în exclusivitate pe calea ferată.
2.Se înţelege prin tractoare, în sensul acestui Capitol, vehiculele cu motor concepute în principal pentru a trage sau a împinge alte vehicule sau încărcături, chiar dacă au unele amenajări accesorii în legătură cu principala lor destinaţie care să permită transportul de unelte, seminţe, îngrăşăminte etc.
Maşinile şi organele de lucru concepute pentru a echipa tractoarele de la poziţia 87.01 ca material interschimbabil, urmează regimul lor propriu, chiar dacă sunt prezentate cu tractorul, chiar dacă sunt montate sau nu pe acesta.
3.Şasiurile de autovehicule cu cabină se clasifică la poziţiile de la 87.02 până la 87.04 şi nu la poziţia 87.06.
4.Poziţia 87.12 cuprinde toate bicicletele pentru copii. Celelalte vehicule pe roţi, fără motor, pentru copii, sunt cuprinse la poziţia 95.01.
(2)_
 

Codul tarifar

Denumirea mărfii

UM supl.

Taxa vamală

 87CAPITOLUL 87: VEHICULE TERESTRE, ALTELE DECÂT MATERIALUL RULANT DE CALE FERATĂ ŞI TRAMVAI; PĂRŢI ŞI ACCESORII ALE ACESTORA   
 87.01Tractoare (cu excepţia cărucioarelor - tractoare de la poziţia 87.09):   
 8701.10.00- Motocultoarep/st30
 8701.20- Tractoare rutiere pentru semiremorci:   
 8701.20.10- - Noip/st30 
 8701.20.90- - Uzatep/st30 
 8701.30- Tractoare cu şenile:   
 8701.30.10- - Pentru bătătorit zăpada (snowgroomers)p/st30 
 8701.30.90- - Altelep/st30 
 8701.90- Altele:   
  - - Tractoare agricole şi forestiere (altele decât motocultoarele), cu roţi:   
  - - - Noi, cu o putere a motorului:   
 8701.90.11- - - - De maximum 18 kWp/st30
 8701.90.20- - - - Peste 18 kW, dar de maximum 37 kWp/st30
 8701.90.25- - - - Peste 37 kW, dar de maximum 59 kWp/st30
 8701.90.31- - - - Peste 59 kW, dar de maximum 75 kWp/st30
 8701.90.35- - - - Peste 75 kW, dar de maximum 90 kWp/st30
 8701.90.39- - - - Peste 90 kWp/st30
 8701.90.50- - - Uzatep/st30
 8701.90.90- - Altelep/st30
 87.02Autovehicule pentru transportul de minimum 10 persoane, inclusiv şoferul:   
 8702.10- Cu motor cu piston cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel):   
  - - Cu capacitatea cilindrică peste 2500 cm3:   
 8702.10.11- - - Noip/st30 
 8702.10.19- - - Uzatep/st30 
  - - Cu capacitatea cilindrică de maximum 2500 cm3:   
 8702.10.91- - - Noip/st30 
 8702.10.99- - - Uzatep/st30 
 8702.90- Altele:   
  - - Cu motor cu piston cu aprindere prin scânteie:   
  - - - Cu capacitatea cilindrică peste 2800 cm3:   
 8702.90.11- - - - Noip/st30 
 8702.90.19- - - - Uzatep/st30 
  - - - Cu capacitatea cilindrică de maximum 2800 cm3:   
 8702.90.31- - - - Noip/st30 
 8702.90.39- - - - Uzatep/st30 
 8702.90.90- - Altelep/st30 
 87.03Autoturisme şi alte autovehicule, în principal concepute pentru transportul persoanelor (altele decât cele de la poziţia 87.02), inclusiv maşinile de tipul "break" şi maşinile de curse:   
 8703.10- Vehiculele special concepute pentru a se deplasa pe zăpadă; vehicule speciale pentru transportul persoanelor pe terenurile de golf şi vehiculele similare:   
 8703.10.11- - Vehicule special concepute pentru a circula pe zăpadă; vehicule cu motor cu piston cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel) sau prin scânteiep/st30 
 8703.10.18- - Altelep/st30 
  - Alte vehicule cu motor cu piston alternativ cu aprindere prin scânteie:   
 8703.21- - Cu capacitatea cilindrică de maximum 1000 cm3:   
 8703.21.10- - - Noip/st30 
 8703.21.90- - - Uzatep/st30 
 8703.22- - Cu capacitatea cilindrică peste 1000 cm3, dar de maximum 1500 cm3:   
 8703.22.10- - - Noip/st30 
 8703.22.90- - - Uzatep/st30 
 8703.23- - Cu o capacitate cilindrică peste 1500 cm3, dar de maximum 3000 cm3:   
  - - - Noi:   
 8703.23.11- - - - Caravane autopropulsatep/st30 
 8703.23.19- - - - Altelep/st30 
 8703.23.90- - - Uzatep/st30 
 8703.24- - Cu capacitate cilindrică peste 3000 cm3:   
 8703.24.10- - - Noip/st30 
 8703.24.90- - - Uzatep/st30 
  - Alte vehicule cu motor cu piston cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel):   
 8703.31- - Cu capacitatea cilindrică de maximum 1500 cm3:   
 8703.31.10- - - Noip/st30 
 8703.31.90- - - Uzatep/st30 
 8703.32- - Cu capacitatea cilindrică peste 1500 cm3 , dar de maximum 2500 cm3:   
  - - - Noi:   
 8703.32.11- - - - Caravane autopropulsatep/st30 
 8703.32.19- - - - Altelep/st30 
 8703.32.90- - - Uzatep/st30 
 8703.33- - Cu capacitatea cilindrică peste 2500 cm3:   
  - - - Noi:   
 8703.33.11- - - - Caravane autopropulsatep/st30 
 8703.33.19- - - - Altelep/st30 
 8703.33.90- - - Uzatep/st30 
 8703.90- Altele:   
 8703.90.10- - Vehicule cu motor electricp/st30 
 8703.90.90- - Altelep/st30 
 87.04Autovehicule pentru transportul mărfurilor:   
 8704.10- Autobasculante concepute pentru a fi utilizate în afara drumurilor publice:   
 8704.10.10- - Cu motor cu piston cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel) sau prin scânteiep/st30 
 8704.10.90- - Altelep/st30 
  - Altele, cu motor cu piston cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel):   
 8704.21- - Cu o greutate în sarcină maximă de maximum 5 tone:   
 8704.21.10- - - Special concepute pentru transportul produselor puternic radioactivep/st30 
  - - - Altele:   
  - - - - Cu motor cu o capacitate cilindrică peste 2500 cm3:   
 8704.21.31- - - - - Noip/st30 
 8704.21.39- - - - - Uzatep/st30 
  - - - - Cu motor cu o capacitate cilindrică de maximum 2500 cm3:   
 8704.21.91- - - - - Noip/st30 
 8704.21.99- - - - - Uzatep/st30 
 8704.22- - Cu o greutate în sarcină maximă peste 5 tone, dar de maximum 20 tone:   
 8704.22.10- - - Special concepute pentru transportul produselor puternic radioactivep/st30 
  - - - Altele:   
 8704.22.91- - - - Noip/st30 
 8704.22.99- - - - Uzatep/st30 
 8704.23- - Cu o greutate în sarcină maximă peste 20 tone:   
 8704.23.10- - - Special concepute pentru transportul produselor puternic radioactivep/st30
  - - - Altele:   
 8704.23.91- - - - Noip/st30
 8704.23.99- - - - Uzatep/st30
  - Altele, cu motor cu piston cu aprindere prin scânteie:   
 8704.31- - Cu o greutate în sarcină maximă de maximum 5 tone:   
 8704.31.10- - - Special concepute pentru transportul produselor puternic radioactivep/st30 
  - - - Altele:   
  - - - - Cu motor cu o capacitate cilindrică peste 2800 cm3:   
 8704.31.31- - - - - Noip/st30 
 8704.31.39- - - - - Uzatep/st30 
  - - - - Cu motor cu o capacitate cilindrică de maximum 2800 cm3:   
 8704.31.91- - - - - Noip/st30 
 8704.31.99- - - - - Uzatep/st30 
 8704.32- - Cu o greutate în sarcină maximă peste 5 tone:   
 8704.32.10- - - Special concepute pentru transportul produselor puternic radioactivep/st30 
  - - - Altele:   
 8704.32.91- - - - Noip/st30 
 8704.32.99- - - - Uzatep/st30 
 8704.90.00- Altelep/st30 
 87.05Autovehicule pentru utilizări speciale, altele decât cele concepute în principal pentru transportul de persoane sau de mărfuri (de exemplu: pentru depanare, automacarale, pentru stingerea incendiilor, autobetoniere, pentru curăţarea străzilor, pentru împrăştiat materiale, autoateliere, unităţi autoradiologice):   
 8705.10.00- Automacaralep/st30 
 8705.20.00- Macarale derick pentru sondare sau forarep/st30 
 8705.30.00- Maşini pentru stingerea incendiilorp/st30 
 8705.40.00- Autobetonierep/st30 
 8705.90- Altele:   
 8705.90.10- - Autodepanatoarep/st30 
 8705.90.30- - Autopompe pentru betonp/st30 
 8705.90.90- - Altelep/st30 
 8706.00Şasiuri echipate cu motor pentru autovehiculele de la poziţiile 87.01 până la 87.05:   
  - Şasiuri de tractoare de la poziţia 87.01; şasiuri de autovehicule de la poziţiile 87.02, 8703 sau 87.04 având motor cu piston cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel), cu o capacitate cilindrică peste 2500 cm3 sau având motor cu piston cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică peste 2800 cm3:   
 8706.00.11- - Pentru autovehiculele de la poziţiile 87.02 sau 87.04p/st30 
 8706.00.19- - Altelep/st30 
  - Altele:   
 8706.00.91- - Pentru autovehiculele de la poziţia 87.03p/st30 
 8706.00.99- - Altelep/st30 
 87.07Caroserii, inclusiv cabinele pentru autovehiculele de la poziţiile 87.01 până la 87.05:   
 8707.10- Pentru autovehiculele de la poziţia 87.03:   
 8707.10.10- - Destinate industriei de montaj (1)p/st30
 8707.10.90- - Altelep/st30 
 8707.90- Altele:   
 8707.90.10- - Destinate industriei de montaj, pentru: motocultoare de la subpoziţia 8701.10, autovehicule de la poziţia 87.04 cu motor cu piston cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel), cu o capacitate cilindrică de maximum 2500 cm3 sau având motor cu piston cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică de maximum 2800 cm3:p/st30 
 8707.90.90- - Altelep/st30 
 87.08Părţi şi accesorii de autovehicule de la poziţiile 87.01 până la 87.05:   
 8708.10- Bare de protecţie şi părţile lor:   
 8708.10.10- - Destinate industriei de montaj, pentru: autovehicule de la poziţia 87.03, autovehicule de la poziţia 87.04 cu motor cu piston cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel), cu o capacitate cilindrică de maximum 2500 cm3 sau având motor cu piston cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică de maximum 2800 cm3 şi autovehicule de la poziţia 87.05 (1)-30
 8708.10.90- - Altele-30 
  - Alte părţi şi accesorii de caroserii (inclusiv cabinele):   
 8708.21- - Centuri de siguranţă:   
 8708.21.10- - - Destinate industriei de montaj, pentru: autovehicule de la poziţia 87.03, autovehicule de la poziţia 87.04 cu motor cu piston cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel), cu o capacitate cilindrică de maximum 2500 cm3 sau având motor cu piston cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică de maximum 2800 cm3 şi autovehicule de la poziţia 87.05 (1)p/st30
 8708.21.90- - - Altelep/st30 
 8708.29- - Altele:   
 8708.29.10- - - Destinate industriei de montaj, pentru: motocultoare de la subpoziţia 8701.10, autovehicule de la poziţia 87.03, autovehicule de la poziţia 87.04 cu motor cu piston cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel), cu o capacitate cilindrică de maximum 2500 cm3 sau având motor cu piston cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică de maximum 2800 cm3 şi autovehicule de la poziţia 87.05 (1)-30 
 8708.29.90- - - Altele-30 
  - Frânele şi servo-frânele şi părţile lor:   
 8708.31- - Garnituri de frâne montate:   
 8708.31.10- - - Destinate industriei de montaj, pentru: motocultoare de la subpoziţia 8701.10, autovehicule de la poziţia 87.03, autovehicule de la poziţia 87.04 cu motor cu piston cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel), cu o capacitate cilindrică de maximum 2500 cm3 sau având motor cu piston cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică de maximum 2800 cm3 şi autovehicule de la poziţia 87.05 (1)-30 
  - - - Altele:   
 8708.31.91- - - - Pentru frâne cu discuri-30 
 8708.31.99- - - - Altele-30 
 8708.39- - Altele:   
 8708.39.10- - - Destinate industriei de montaj, pentru: motocultoare de la subpoziţia 8701.10, autovehicule de la poziţia 87.03, autovehicule de la poziţia 87.04 cu motor cu piston cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel), cu o capacitate cilindrică de maximum 2500 cm3 sau având motor cu piston cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică de maximum 2800 cm3 şi autovehicule de la poziţia 87.05 (1)-30
 8708.39.90- - - Altele-30 
 8708.40- Cutii de viteză:   
 8708.40.10- - Destinate industriei de montaj, pentru: motocultoare de la subpoziţia 8701. 10, autovehicule de la poziţia 87.03, autovehicule de la poziţia 87.04 cu motor cu piston cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel), cu o capacitate cilindrică de maximum 2500 cm3 sau având motor cu piston cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică de maximum 2800 cm3 şi autovehicule de la poziţia 87.05 (1)-30 
 8708.40.90- - Altele-30 
 8708.50- Punţi cu diferenţial, chiar prevăzute cu alte organe de transmisie:   
 8708.50.10- - Destinate industriei de montaj, pentru: autovehicule de la poziţia 87.03, autovehicule de la poziţia 87.04 cu motor cu piston cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel), cu o capacitate cilindrică de maximum 2500 cm3 sau având motor cu piston cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică de maximum 2800 cm3 şi autovehicule de la poziţia 87.05 (1)-30
 8708.50.90- - Altele-30 
 8708.60- Osii portante şi alte părţi ale lor:   
 8708.60.10- - Destinate industriei de montaj, pentru: autovehicule de la poziţia 87.03, autovehicule de la poziţia 87.04 cu motor cu piston cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel), cu o capacitate cilindrică de maximum 2500 cm3 sau având motor cu piston cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică de maximum 2800 cm3 şi autovehicule de la poziţia 87.05 (1)-30
  - - Altele:   
 8708.60.91- - - Ştanţate, din oţel-30 
 8708.60.99- - - Altele-30 
 8708.70- Roţi, părţi şi accesorii pentru roţi:   
 8708.70.10- - Destinate industriei de montaj, pentru: motocultoare de la subpoziţia 8701.10, autovehicule de la poziţia 87.03, autovehicule de la poziţia 87.04 cu motor cu piston cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel), cu o capacitate cilindrică de maximum 2500 cm3 sau având motor cu piston cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică de maximum 2800 cm3 şi autovehicule de la poziţia 87.05 (1)-30 
  - - Altele:   
 8708.70.50- - - Roţi din aluminiu; părţi şi accesorii de roţi, din aluminiu-30 
 8708.70.91- - - Părţi de roţi turnate dintr-o singură piesă în formă de stea, din fontă, din fier sau oţel-30 
 8708.70.99- - - Altele-30 
 8708.80- Amortizoare de suspensie:   
 8708.80.10- - Destinate industriei de montaj, pentru: autovehicule de la poziţia 87.03, autovehicule de la poziţia 87.04 cu motor cu piston cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel), cu o capacitate cilindrică de maximum 2500 cm3 sau având motor cu piston cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică de maximum 2800 cm3 şi autovehicule de la poziţia 87.05 (1)-30 
 8708.80.90- - Altele-30 
  - Alte părţi şi accesorii:   
 8708.91- - Radiatoare:   
 8708.91.10- - - Destinate industriei de montaj, pentru: motocultoare de la subpoziţia 8701.10, autovehicule de la poziţia 87.03, autovehicule de la poziţia 87.04 cu motor cu piston cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel), cu o capacitate cilindrică de maximum 2500 cm3 sau având motor cu piston cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică de maximum 2800 cm3 şi autovehicule de la poziţia 87.05 (1)-30 
 8708.91.90- - - Altele-30 
 8708.92- - Tobe şi ţevi de eşapament:   
 8708.92.10- - - Destinate industriei de montaj, pentru: motocultoare de la subpoziţia 8701.10, autovehicule de la poziţia 87.03, autovehicule de la poziţia 87.04 cu motor cu piston cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel), cu o capacitate cilindrică de maximum 2500 cm3 sau având motor cu piston cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică de maximum 2800 cm3 şi autovehicule de la poziţia 87.05 (1)-30 
 8708.92.90- - - Altele-30 
 8708.93- - Ambreiaje şi părţile lor:   
 8708.93.10- - - Destinate industriei de montaj, pentru: motocultoare de la subpoziţia 8701.10, autovehicule de la poziţia 87.03, autovehicule de la poziţia 87.04 cu motor cu piston cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel), cu o capacitate cilindrică de maximum 2500 cm3 sau având motor cu piston cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică de maximum 2800 cm3 şi autovehicule de la poziţia 87.05 (1)-30
 8708.93.90- - - Altele-30 
 8708.94- - Volanţi, coloane şi cutii de direcţii:   
 8708.94.10- - - Destinate industriei de montaj, pentru: autovehicule de la poziţia 87.03, autovehicule de la poziţia 87.04 cu motor cu piston cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel), cu o capacitate cilindrică de maximum 2500 cm3 sau având motor cu piston cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică de maximum 2800 cm3 şi autovehicule de la poziţia 87.05 (1)-30 
 8708.94.90- - - Altele-30 
 8708.99- - Altele:   
  - - - Destinate industriei de montaj, pentru: motocultoare de la subpoziţia 8701.10, autovehicule de la poziţia 87.03, autovehicule de la poziţia 87.04 cu motor cu piston cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel), cu o capacitate cilindrică de maximum 2500 cm3 sau având motor cu piston cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică de maximum 2800 cm3 şi autovehicule de la poziţia 87.05 (1):   
 8708.99.11- - - - Perne de aer (airbags) cu sistem de umflare-30
 8708.99.19- - - - Altele-30
  - - - Altele:   
 8708.99.30- - - - Bare stabilizatoare-30
 8708.99.50- - - - Bare de torsiune-30
  - - - - Altele:   
 8708.99.92- - - - - Ştanţate, din oţel-30 
 8708.99.98- - - - - Altele-30 
 87.09Cărucioare autopropulsate, fără dispozitiv de ridicare, de tipul celor folosite în fabrici, depozite, porturi sau aeroporturi pentru transportul mărfurilor pe distanţe scurte; autocărucioare de tipul celor utilizate în gări; părţile lor:   
  - Cărucioare:   
 8709.11- - Electrice:   
 8709.11.10- - - Special concepute pentru transportul produselor puternic radioactivep/st30 
 8709.11.90- - - Altelep/st30 
 8709.19- - Altele:   
 8709.19.10- - - Special concepute pentru transportul produselor puternic radioactivep/st30 
 8709.19.90- - - Altelep/st30 
 8709.90.00- Părţi-30 
 8710.00.00Tancuri şi alte vehicule blindate de luptă, motorizate, înarmate sau nu ; părţile lor-30 
 87.11Motociclete (inclusiv mopede) şi biciclete, triciclete sau similare, echipate cu pedale şi cu motor auxiliar, cu sau fără ataş; ataşe:   
 8711.10.00- Cu motor cu piston alternativ cu o capacitate cilindrică de maximum 50 cm3p/st30 
 8711.20- Cu motor cu piston alternativ cu o capacitate cilindrică peste 50 cm3 , dar de maximum 250 cm3:   
 8711.20.10- - Scuterep/st30 
  - - Altele, cu o capacitate cilindrică:   
 8711.20.91- - - Peste 50 cm3, dar de maximum 80 cm3p/st30 
 8711.20.93- - - Peste 80 cm3, dar de maximum 125 cm3p/st30 
 8711.20.98- - - Peste 125 cm3, dar de maximum 250 cm3p/st30 
 8711.30- Cu motor cu piston alternativ cu o capacitate cilindrică peste 250 cm3 , dar de maximum 500 cm3:   
 8711.30.10- - Cu o capacitate cilindrică peste 250 cm3 , dar de maximum 380 cm3p/st30 
 8711.30.90- - Cu o capacitate cilindrică peste 380 cm3 , dar de maximum 500 cm3p/st30 
 8711.40.00- Cu motor cu combustie internă cu piston alternativ cu o capacitate cilindrică peste 500 cm3, dar de maximum 800 cm3p/st30 
 8711.50.00- Cu motor cu combustie internă cu piston alternativ cu o capacitate cilindrică peste 800 cm3p/st30 
 8711.90.00- Altelep/st30 
 8712.00Biciclete şi similare (inclusiv tricicluri cu cutie de transport mărfuri), fără motor:   
 8712.00.10- Fără rulmenţi cu bilep/st35 
  - Altele:   
 8712.00.30- - Bicicletep/st35 
 8712.00.80- - Altelep/st35 
 87.13Fotolii rulante şi alte vehicule pentru invalizi, chiar cu motor sau cu alt mecanism de propulsie:   
 8713.10.00- Fără mecanism de propulsiep/stex 
 8713.90.00- Altelep/stex 
 87.14Părţi şi accesorii de vehicule de la poziţiile 87.11 până la 87.13:   
  - De motociclete (inclusiv de biciclete cu motor):   
 8714.11.00- - Şeip/st30 
 8714.19.00- - Altele-30 
 8714.20.00- De fotolii rulante sau de alte vehicule pentru invalizi-30 
  - Altele:   
 8714.91- - Cadre şi furci şi părţile lor:   
 8714.91.10- - - Cadrep/st30 
 8714.91.30- - - Furcip/st30 
 8714.91.90- - - Părţi-30 
 8714.92- - Jenţi şi spiţe:   
 8714.92.10- - - Jenţip/st30 
 8714.92.90- - - Spiţe-30 
 8714.93- - Butuci de roţi (altele decât butucii de frâne) şi pinioane de roţi libere:   
 8714.93.10- - - Butuci fără pinioane sau dispozitive de frânarep/st30 
 8714.93.90- - - Pinioane de roţi libere-30 
 8714.94- - Frâne, inclusiv butucii de frâne şi părţile lor:   
 8714.94.10- - - Butuci de frânăp/st30 
 8714.94.30- - - Alte frâne-30 
 8714.94.90- - - Părţi-30 
 8714.95.00- - Şei-30 
 8714.96- - Pedale şi dispozitive de pedalare şi părţile lor:   
 8714.96.10- - - Pedalepa30 
 8714.96.30- - - Dispozitive de pedalare-30 
 8714.96.90- - - Părţi-30 
 8714.99- - Altele:   
 8714.99.10- - - Ghidoanep/st30 
 8714.99.30- - - Portbagajep/st30 
 8714.99.50- - - Schimbătoare de viteza-30 
 8714.99.90- - - Altele; părţi-30 
 8715.00Landouri, cărucioare şi altele similare pentru transportul copiilor; părţile acestor produse:   
 8715.00.10- Landouri, cărucioare şi vehicule similarep/stex 
 8715.00.90- Părţi-ex 
 87.16Remorci şi semiremorci pentru toate vehiculele; alte vehicule nepropulsate mecanic; părţile lor:   
 8716.10- Remorci şi semiremorci pentru locuit sau camping, de tipul caravană:   
 8716.10.10- - Pliantep/st30 
  - - Altele, având greutatea:   
 8716.10.91- - - De maximum 750 kgp/st30 
 8716.10.94- - - Peste 750 kg, dar de maximum 1600 kgp/st30 
 8716.10.96- - - Peste 1600 kg, dar de maximum 3500 kgp/st30 
 8716.10.99- - - Peste 3500 kgp/st30 
 8716.20.00- Remorci şi semiremorci autoîncărcătoare sau autodescarcătoare, pentru utilizări agricolep/st30 
  - Alte remorci şi semiremorci pentru transportul mărfurilor:   
 8716.31.00- - Remorci cisternă şi semiremorci cisternăp/st30 
 8716.39- - Altele:   
 8716.39.10- - - Special concepute pentru transportul produselor puternic radioactivep/st30 
  - - - Altele:   
  - - - - Noi:   
 8716.39.30- - - - - Semi-remorcip/st30 
  - - - - - Altele:   
 8716.39.51- - - - - - Cu o singură osiep/st30 
 8716.39.59- - - - - - Altelep/st30 
 8716.39.80- - - - Uzatep/st30 
 8716.40.00- Alte remorci şi semiremorci-30 
 8716.80.00- Alte vehicule-30 
 8716.90- Părţi:   
 8716.90.10- - Şasiuri-30 
 8716.90.30- - Caroserii-30 
 8716.90.50- - Osii-30 
 8716.90.90- - Alte părţi-30 
*(1) În sensul acestui cod tarifar, expresia "pentru montaj industrial" se referă numai la caroseriile, subansamblele, părţile folosite în asamblarea sau fabricarea autovehiculelor noi în fabricaţia de serie şi nu la cele folosite ca piese de schimb.