Art. 12. - Actul din 2025 Schemă de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor destinate achiziţiei de vehicule cu emisii zero pentru transportul rutier de pasageri ''e-DRIVE''
M.Of. 14
În vigoare Versiune de la: 13 Ianuarie 2026
Art. 12
(1)Prezenta schemă intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior aprobării finanţării acesteia de către Banca Europeană de Investiţii, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2022, aprobată cu completări prin Legea nr. 376/2023, cu modificările şi completările ulterioare, şi se aplică până la data de 31.12.2028.
(2)Având în vedere că Regulamentul (UE) nr. 651/2014 expiră la 31.12.2026, după această dată Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii se angajează să asigure că prezenta schemă este, pe toata durata sa de aplicare, în conformitate cu dispoziţiile noilor reglementări de exceptare pe categorii de ajutoare, prin operarea modificărilor necesare şi solicitarea reavizării prezentei scheme de către Consiliul Concurenţei, inclusiv prin transmiterea fişei de informaţii sintetice modificate, dacă va fi necesar. Dacă prezenta schemă nu va fi armonizată cu viitorul regulament, se consideră că nu vor putea fi încheiate contracte ulterior datei de 31.12.2026 sau expirării perioadei de tranziţie prevăzute de regulament, în funcţie de care dintre acestea intervine prima. De asemenea, dacă prezenta schemă nu este armonizată conform noului regulament în perioada de tranziţie prevăzută de acesta, de la data expirării perioadei de tranziţie şi până la data adoptării formei armonizate nu se vor putea încheia contracte/acorda ajutoare în baza prezentei scheme.
(3)Lansarea procedurilor de ofertare concurenţială şi acordarea ajutoarelor de stat în cadrul acestei scheme după 31.12.2026 se vor realiza numai după îndeplinirea condiţiei suspensive prevăzute la alin. (2).
(4)Plata ajutoarelor de stat se poate realiza până la data de 31.12.2030.