Art. 4. - Actul din 2025 Schemă de ajutor de stat privind promovarea producţiei de materii prime, materiale şi produse pentru susţinerea implementării proiectelor de infrastructură de transport - ''PRO INFRA''

M.Of. 20

În vigoare
Versiune de la: 14 Ianuarie 2026
Art. 4
Implementarea prezentei scheme va contribui la realizarea următoarelor obiective:
a)reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ("GES") prin promovarea soluţiilor de eficienţă energetică în procesele industriale, pentru asigurarea reducerii emisiilor şi a consumului de energie pe tot lanţul de producţie al resurselor esenţiale dezvoltării infrastructurii de transport;
b)atingerea obiectivelor Uniunii Europene privind eficienţa energetică, prevăzute în Directiva (UE) 2018/2.002 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 decembrie 2018 de modificare a Directivei 2012/27/UE privind eficienţa energetică, cu modificările şi completările ulterioare;
c)atingerea obiectivelor din Planul naţional integrat în domeniul energiei şi schimbărilor climatice 2021-2030, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.076/2021;
d)atingerea obiectivelor prevăzute în Regulamentul (UE) 2021/1.119 ("Legea europeană a climei"), prin accelerarea reducerii emisiilor de CO2 în sectorul industrial, contribuind la tranziţia către neutralitate climatică până în 2050, inclusiv prin încurajarea investiţiilor industriale cu amprentă redusă de carbon necesare implementării infrastructurii de transport;
e)o economie mai eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologică şi mai competitivă, conducând la dezvoltarea durabilă, care se bazează, printre altele, pe un nivel înalt de protecţie şi pe îmbunătăţirea calităţii mediului.