Capitolul vi - Domeniul de aplicare - Actul din 2024 Schemă de ajutor de minimis - Organizarea de misiuni economice în străinătate

M.Of. 485

În vigoare
Versiune de la: 27 Mai 2024
CAPITOLUL VI:Domeniul de aplicare
Art. 7
(1)Prezenta schemă se aplică ajutoarelor acordate operatorilor economici din toate sectoarele, cu excepţia:
a)ajutoarelor acordate operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse pescăreşti şi de acvacultură;
b)ajutoarelor acordate operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în sectorul prelucrării şi comercializării produselor pescăreşti şi de acvacultură, în cazul în care cuantumul ajutoarelor este stabilit pe baza preţului sau a cantităţii de produse achiziţionate sau introduse pe piaţă;
c)ajutoarelor acordate operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole;
d)ajutoarelor acordate operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în sectorul prelucrării şi comercializării produselor agricole, în următoarele cazuri: (i) atunci când valoarea ajutoarelor este stabilită pe baza preţului sau a cantităţii de produse de acest tip achiziţionate de la producători primari ori introduse pe piaţă de întreprinderile respective; (ii) atunci când ajutoarele sunt condiţionate de transferarea lor parţială sau integrală către producătorii primari;
e)ajutoarelor destinate activităţilor legate de export către ţări terţe sau către alte state membre, respectiv ajutoarelor direct legate de cantităţile exportate, ajutoarelor destinate înfiinţării şi funcţionării unei reţele de distribuţie sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export;
f)ajutoarelor condiţionate de utilizarea preferenţială a bunurilor şi serviciilor naţionale faţă de bunurile şi serviciile importate.
(2)În cazul în care un operator economic îşi desfăşoară activitatea atât în sectoarele menţionate la alin. (1) lit. a), b), c) sau d), cât şi în unul sau mai multe sectoare de activitate sau domenii de activitate incluse în domeniile de aplicare ale Regulamentului (UE) 2023/2.831, prezenta schemă se aplică ajutoarelor acordate pentru aceste din urmă sectoare sau activităţi, cu condiţia ca statul membru în cauză să se asigure prin mijloace corespunzătoare, precum separarea activităţilor sau o distincţie între conturi, că activităţile desfăşurate în sectoarele excluse din domeniul de aplicare a Regulamentului (UE) 2023/2.831 nu beneficiază de ajutoare de minimis acordate în conformitate cu prezenta schemă.