Art. 34. - Actul din 2022 Schemă de ajutor de stat - ''Ajutor de stat pentru sprijinirea entităţilor din domeniul agroalimentar sub formă de microgranturi şi granturi pentru capital de lucru cu finanţare din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat în contextul crizei provocate de COVID-19''

M.Of. 588

În vigoare
Versiune de la: 16 Iunie 2022
Art. 34
(1)AM POC are obligaţia să publice pe site-ul instituţiei textul integral al schemei de ajutor de stat, perioada în care se pot înregistra cereri, bugetul anual, data epuizării bugetului anual/total al schemei, precum şi forma şi conţinutul documentelor necesare pentru accesarea acesteia. Numărul şi valoarea contractelor semnate, precum şi sumele rămase disponibile în cadrul programului vor fi afişate în timp real.
(2)AM POC trebuie să păstreze înregistrări detaliate referitoare la toate ajutoarele acordate în cadrul schemei. Aceste înregistrări conţin toate informaţiile necesare pentru a stabili dacă sunt respectate criteriile din reglementările europene în domeniu şi trebuie păstrate timp de 10 ani de la data acordării ultimului ajutor în cadrul schemei.