Art. 30. - Actul din 2022 Schemă de ajutor de stat - ''Ajutor de stat pentru sprijinirea entităţilor din domeniul agroalimentar sub formă de microgranturi şi granturi pentru capital de lucru cu finanţare din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat în contextul crizei provocate de COVID-19''

M.Of. 588

În vigoare
Versiune de la: 16 Iunie 2022
Art. 30
Prin derogare de la prevederile art. 52 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, angajarea cheltuielilor publice determinate de încheierea contractelor de acordare a ajutorului de stat se face pe baza contractelor încheiate cu respectarea prevederilor art. 29 din prezenta schemă, cu respectarea condiţiei de verificare până la data plăţii aferentă contractului de acordare a ajutorului de stat dacă preevaluarea realizată cu ajutorul platformei informatice IMM Recover este în conformitate cu documentele anexate, precum şi în concordanţă cu criteriile de eligibilitate specifice măsurilor prevăzute de prezenta schemă de ajutor de stat.