Art. 16. - Competenţa 3.2. Consiliere presupune ca profesionistul în educaţie: Să utilizeze tehnologiile şi serviciile digitale pentru a îmbunătăţi interacţiunea cu antepreşcolarii/preşcolarii/elevii/studenţii/alte persoane aflate în proces de învăţare, la nivel individual şi la nivel colectiv/de grup, în cadrul şi în afara contextelor de învăţare. Să utilizeze tehnologiile digitale pentru a asigura consiliere şi orientare în timp util şi adaptată nevoilor beneficiarilor. - Actul din 2022 Cadrul de competenţe digitale al profesionistului din educaţie

M.Of. 700 bis

În vigoare
Versiune de la: 13 Iulie 2022
Art. 16
(1)Competenţa 3.2. Consiliere presupune ca profesionistul în educaţie: Să utilizeze tehnologiile şi serviciile digitale pentru a îmbunătăţi interacţiunea cu antepreşcolarii/preşcolarii/elevii/studenţii/alte persoane aflate în proces de învăţare, la nivel individual şi la nivel colectiv/de grup, în cadrul şi în afara contextelor de învăţare. Să utilizeze tehnologiile digitale pentru a asigura consiliere şi orientare în timp util şi adaptată nevoilor beneficiarilor.
Să experimenteze şi să dezvolte noi forme şi formate digitale, în vederea oferirii de consiliere şi suport.
(2)Listă de activităţi specifice acestei competenţe:
a)Utilizarea instrumentelor de comunicare digitală pentru a răspunde prompt la întrebările şi nevoile antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor/studenţilor/altor persoane aflate în proces de învăţare, respectiv cu privire la temele pentru acasă, precum şi alte asemenea;
b)Crearea de activităţi de învăţare în medii digitale, având în vedere nevoile de consiliere şi de asistenţă ale antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor/studenţilor/altor persoane aflate în proces de învăţare;
c)Interacţiunea cu antepreşcolarii/preşcolarii/elevii/studenţii/alte persoane aflate în proces de învăţare, în medii digitale de colaborare;
d)Monitorizarea digitală a comportamentului în clasă al antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor/studenţilor/altor persoane aflate în proces de învăţare şi oferirea de îndrumare atunci când este nevoie;
e)Utilizarea tehnologiilor digitale pentru a monitoriza de la distanţă progresul antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor/studenţilor/altor persoane aflate în proces de învăţare şi pentru a interveni atunci când este necesar, permiţând în acelaşi timp autoreglarea;
f)Experimentarea şi dezvoltarea de noi forme şi formate pentru a asigura consiliere şi suport folosind tehnologii digitale