Art. 65. - Art. 65: Decizia privind valabilitatea unui brevet - Acord din 2013 privind Curtea unică în materie de brevete (2013/C 175/01)
M.Of. 337
În vigoare
Versiune de la: 14 Aprilie 2024
Art. 65: Decizia privind valabilitatea unui brevet
(1)Curtea hotărăşte cu privire la valabilitatea unui brevet în temeiul unei acţiuni în revocare sau al unei cereri reconvenţionale de revocare.
(2)Curtea poate revoca un brevet, fie în întregime, fie parţial, numai din motivele menţionate la articolul 138 alineatul (1) şi la articolul 139 alineatul (2) din CBE.
(3)Fără a se aduce atingere articolului 138 alineatul (3) din CBE, în cazul în care motivele de revocare afectează brevetul doar parţial, acesta este limitat printr-o modificare corespunzătoare a revendicărilor şi revocat în parte.
(4)În măsura în care un brevet a fost revocat, se consideră că acesta nu a avut, de la început, efectele prevăzute la articolele 64 şi 67 din CBE.
(5)În cazul în care Curtea, printr-o decizie definitivă, revocă un brevet, fie în întregime, fie parţial, aceasta trimite o copie a deciziei Oficiului European de Brevete şi, în cazul unui brevet european, oficiului naţional de brevete al fiecărui stat membru contractant vizat.