Art. 57. - Art. 57: Experţi judiciari - Acord din 2013 privind Curtea unică în materie de brevete (2013/C 175/01)
M.Of. 337
În vigoare
Versiune de la: 14 Aprilie 2024
Art. 57: Experţi judiciari
(1)Fără a aduce atingere posibilităţii pe care o au părţile de a prezenta probe rezultate în urma unei expertize, Curtea poate numi în orice moment experţi judiciari pentru a efectua expertize cu privire la aspecte specifice ale cauzei. Curtea pune la dispoziţia experţilor toate informaţiile necesare pentru furnizarea expertizei.
(2)În acest scop, Curtea elaborează, în conformitate cu Regulamentul de procedură, o listă orientativă de experţi. Lista este păstrată de grefier.
(3)Experţii judiciari garantează independenţa şi imparţialitatea. Normele care reglementează conflictele de interese aplicabile judecătorilor prevăzute la articolul 7 din statut se aplică prin analogie experţilor judiciari.
(4)Expertizele furnizate Curţii de către experţii judiciari sunt puse la dispoziţia părţilor, care au posibilitatea de a face comentarii asupra acestora.