Art. 5. - Art. 5: Răspundere - Acord din 2013 privind Curtea unică în materie de brevete (2013/C 175/01)
M.Of. 337
În vigoare Versiune de la: 14 Aprilie 2024
Art. 5: Răspundere
(1)Răspunderea contractuală a Curţii este reglementată de dreptul aplicabil contractului în cauză, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 593/2008(1) (Roma I), după caz, sau, în caz contrar, în conformitate cu legislaţia statului membru al instanţei sesizate.
___
(1)Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (Roma I) (JO L 177, 4.7.2008, p. 6), inclusiv orice modificări ulterioare.
(2)Răspunderea extracontractuală a Curţii cu privire la orice prejudiciu cauzat de aceasta sau de personalul acesteia în exercitarea funcţiilor sale, în măsura în care nu este vorba de o chestiune în materie civilă şi comercială în sensul Regulamentului (CE) nr. 864/2007(2) (Roma II), este reglementată de dreptul statului membru contractant unde s-a produs prejudiciul. Prezenta dispoziţie nu aduce atingere aplicării articolului 22.
___
(2)Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (Roma II) (JO L 199, 31.7.2007, p. 40), inclusiv orice modificări ulterioare.
(3)Instanţa competentă să judece litigiile în temeiul alineatului (2) este o instanţă a statului membru contractant pe teritoriul căruia s-a produs prejudiciul.