Art. 2. - Art. 2: Prevederi generale - Acord din 2008 între Guvernul României şi Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie privind evacuarea temporară în România a unor persoane aflate în nevoie urgentă de protecţie internaţională şi relocarea ulterioară a acestora

M.Of. 777

În vigoare
Versiune de la: 23 Noiembrie 2008
Art. 2: Prevederi generale
(1)Numărul total de persoane aflate în nevoie urgentă de protecţie internaţională care vor fi primite temporar pe teritoriul României în condiţiile prezentului acord nu va depăşi, în niciun moment, 200 de persoane.
(2)Persoanele care fac obiectul prezentului acord vor fi cazate în spaţiile Centrului de tranzit în regim de urgenţă desemnate de Guvernul României. Persoanele care fac obiectul prezentului acord vor solicita aprobarea prealabilă a autorităţilor române responsabile cu implementarea acestuia în cazul în care doresc să călătorească pe teritoriul României. Drepturile şi obligaţiile acestor persoane sunt stabilite prin legislaţia română.
(3)Perioada de şedere temporară pe teritoriul României acordată persoanelor care fac obiectul prezentului acord este de 6 luni de la data intrării acestora pe teritoriul României.
(4)În situaţii excepţionale, dreptul de şedere prevăzut la alin. (3) poate fi prelungit succesiv de către ministrul internelor şi reformei administrative din România, pentru cazuri individuale, pentru perioade de 6 luni, până în momentul în care persoanele care fac obiectul prezentului acord sunt relocate într-o ţară terţă.
(5)Ca urmare a prelungirii dreptului de şedere pentru o persoană care face obiectul prezentului acord, părţile vor întreprinde toate demersurile necesare, potrivit obligaţiilor ce le revin în temeiul prezentului acord, pentru a urgenta relocarea acestora într-o ţară terţă.
(6)Toate cheltuielile implicate de aceste operaţiuni vor fi suportate de către părţi, în conformitate cu responsabilităţile lor specifice prevăzute la art. 3, 4, 5 şi 13.
(7)Părţile se angajează să respecte principiul confidenţialităţii şi al protecţiei datelor în gestionarea datelor personale ale persoanelor care fac obiectul prezentului acord. Procesarea datelor personale se va face în conformitate cu instrumentele internaţionale şi regionale relevante, cu regulile şi regulamentele europene la care România este parte.