Art. 225. - Tratat din 25-mar-1957 DE INSTITUIRE A COMUNITĂŢII EUROPENE A ENERGIEI ATOMICE VERSIUNE CONSOLIDATĂ
Acte UE
Jurnalul Oficial 327C
În vigoare
Versiune de la: 7 Iunie 2016
Art. 225
Prezentul tratat, redactat în exemplar unic, în limba franceză, în limba germană, în limba italiană şi în limba olandeză, cele patru texte având valoare juridică egală, se depune în arhiva Guvernului Republicii Italiene, care emite o copie certificată pentru conformitate fiecăruia dintre guvernele celorlalte state semnatare.
În conformitate cu tratatele de aderare, sunt de asemenea autentice versiunile prezentului tratat în limbile bulgară, cehă, daneză, engleză, estoniană, finlandeză, greacă, irlandeză, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă şi suedeză.
DREPT CARE, subsemnaţii plenipotenţiari au semnat prezentul tratat.
Întocmit la Roma la douăzeci şi cinci martie una mie nouă sute cincizeci şi şapte.