Art. 1. - Art. 1: (ex-articolul 1 TUE) ( 1 ) - Tratat din 07-feb-1992 PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ - VERSIUNE CONSOLIDATĂ
Acte UE
Jurnalul Oficial 83C
În vigoare
Versiune de la: 7 Iunie 2016
Art. 1: (ex-articolul 1 TUE) (1)
(1)Această trimitere are caracter indicativ. Pentru informaţii detaliate, a se vedea tabelele de corespondenţă între vechea şi noua numerotare a tratatelor.
Prin prezentul tratat, ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE instituie între ele o UNIUNE EUROPEANĂ, denumită în continuare "Uniune", căreia statele membre îi atribuie competenţe pentru realizarea obiectivelor lor comune.
Prezentul tratat marchează o nouă etapă în procesul de creare a unei uniuni tot mai profunde între popoarele Europei, în cadrul căreia deciziile se iau cu respectarea deplină a principiului transparenţei şi cât mai aproape cu putinţă de cetăţeni.
Uniunea se întemeiază pe prezentul tratat şi pe Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (denumite în continuare "tratatele"). Aceste două tratate au aceeaşi valoare juridică. Uniunea se substituie Comunităţii Europene şi îi succedă acesteia.