Art. 88. - Art. 88: Notificări - Regulamentul 987/16-sept-2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială

Acte UE

Jurnalul Oficial 284L

În vigoare
Versiune de la: 1 Februarie 2020
Art. 88: Notificări
(1)Statele membre comunică Comisiei Europene coordonatele organismelor menţionate la articolul 1 literele (m), (q) şi (r) din regulamentul de bază şi la articolul 1 alineatul (2) literele (a) şi (b) din regulamentul de punere în aplicare, precum şi ale instituţiilor desemnate în conformitate cu regulamentul de punere în aplicare.
(2)Organismelor menţionate la alineatul (1) li se alocă o identitate electronică sub forma unui cod de identificare şi a unei adrese electronice.
(3)Comisia administrativă stabileşte structura, conţinutul şi modalităţile, inclusiv modelul şi formatul comun, pentru comunicarea informaţiilor menţionate la alineatul (1).
(4)Anexa 4 la regulamentul de punere în aplicare cuprinde informaţii referitoare la baza de date publică care conţine informaţiile menţionate la alineatul (1). Baza de date este creată şi administrată de Comisia Europeană. Cu toate acestea, statele membre sunt responsabile pentru introducerea în baza de date a coordonatelor lor naţionale de contact. De asemenea, statele membre asigură acurateţea informaţiilor privind coordonatele lor naţionale de contact solicitate în temeiul alineatului (1).
(5)Statele membre au obligaţia de a actualiza constant informaţiile menţionate la alineatul (1).