Art. 43. - Art. 43: Dispoziţii suplimentare privind calcularea cuantumului prestaţiei - Regulamentul 987/16-sept-2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială

Acte UE

Jurnalul Oficial 284L

În vigoare
Versiune de la: 1 Februarie 2020
Art. 43: Dispoziţii suplimentare privind calcularea cuantumului prestaţiei
(1)În scopul calculării cuantumului teoretic şi al cuantumului efectiv al prestaţiei, în conformitate cu articolul 52 alineatul (1) litera (b) din regulamentul de bază, se aplică normele prevăzute la articolul 12 alineatele (3), (4), (5) şi (6) din regulamentul de punere în aplicare.
(2)În cazul în care perioadele de asigurare voluntară sau facultativă continuă nu au fost luate în considerare în temeiul articolului 12 alineatul (3) din regulamentul de punere în aplicare, instituţia din statul membru sub incidenţa cărei legislaţii au fost realizate aceste perioade calculează cuantumul corespunzător respectivelor perioade în temeiul legislaţiei pe care o aplică. Cuantumul real al prestaţiei, calculat în conformitate cu articolul 52 alineatul (1) litera (b) din regulamentul de bază, este mărit cu cuantumul corespunzător perioadelor de asigurare voluntară sau facultativă continuă.
(3)Instituţia din fiecare stat membru calculează, în temeiul legislaţiei pe care o aplică, cuantumul datorat corespunzător perioadelor de asigurare voluntară sau facultativă continuă care, în temeiul articolului 53 alineatul (3) litera (c) din regulamentul de bază, nu intră sub incidenţa normelor unui alt stat membru privind retragerea, reducerea sau suspendarea.
În cazul în care legislaţia aplicată de către instituţia competentă nu îi permite acesteia să determine în mod direct acest cuantum, pe motiv că legislaţia respectivă alocă cuantumuri diferite perioadelor de asigurare, poate fi stabilit un cuantum nominal. Comisia administrativă stabileşte modalităţile de determinare a respectivului cuantum nominal.